Guvernul a aprobat un proiect de lege privind limitarea substantelor radioactive din apa potabila
Guvernul a adoptat miercuri un proiect de lege, care introduce limite specifice pentru substantele radioactive din apa potabila. Masura are scopul de a spori protectia populatiei cu privire la substantele nocive din apa destinata consumului uman.
Astfel, au fost stabilite valorile parametrilor pentru substantele chimice radon si tritiu, precum si derivati ai acestora, prezenti in apa potabila. Studii si evaluari recente realizate la nivel european au aratat faptul ca, prezente in concentratii mari, aceste substante implica riscuri pentru sanatatea populatiei.
Proiectul de act normativ transpune in legislatia nationala Directiva 2013/51/Euratom a Comisiei Europene, care inlocuieste dispozitiile Directivei 98/83/CE in ceea ce privesc cerintele de protectie a sanatatii populatiei asigurand protectie impotriva contaminarii radioactive.
- Substantele a caror concentratie a fost limitata pentru a asigura o protectie suplimentara a sanatatii populatiei
Radonul si derivatii acestuia. Radonul este un gaz radioactiv provenit din dezintegrarea radiului. Studii recente arata ca, dupa fumat, una din cauzele cancerului pulmonar poate fi contaminarea cu radon. Conform directivei europene valoarea radonului din apa nu trebuie sa depaseasca 100 Bq/l (Bq reprezentand o unitate de masura a radioactivitatii). Statele membre UE trebuie sa se asigure ca se deruleaza anchete reprezentative pentru a determina amploarea si natura expunerilor probabile la radonul din apa destinata consumului uman, provenita din diferite tipuri de surse de apa subterana si puturi din diferite zone geologice. Anchetele trebuie concepute astfel incat parametrii de baza, in special geologia si hidrologia zonei, radioactivitatea rocilor si a solului, precum si tipul putului, sa poata fi identificati si utilizati pentru a orienta actiunile suplimentare catre zonele cu probabilitate ridicata de expunere.
Tritiul si derivatii acestuia.Tritiul este un izotop radioactiv al hidrogenului, si emite radiatii atunci cand se dezintegreaza. Studii recente au aratat ca radiatiile tritiului, aflat in concentratii mai mari decat cele admise de lege, cauzeaza cancer, malformatii congenitale, alte efecte genetice. Conform directivei europene valoarea tritiului din apa nu trebuie sa depaseasca 100 Bq/l. Astfel, controlul tritiului in apa destinata consumului uman se efectueaza in cazul in care o sursa de tritiu sau de alta substanta nociva pentru sanatatea oamenilor este prezenta in cadrul ariei bazinului hidrografic respectiv. In cazul in care concentratia tritiului depaseste pragul valoric, este necesara o investigatie a prezentei altor asemenea substante nocive.
In concordanta cu normele impuse de UE, frecventa minima de prelevare si de analiza pentru controlul apei potabile se efectueaza in functie de anumiti parametri precum: numarul de locuitori dintr-o zona de aprovizionare, sursa de provenienta a apei, volumul de apa consumat de o persoana pe zi etc.
Directiile specializate pentru controlul calitatii apei efectueaza periodic teste in vederea prevenirii si combaterii contaminarii apei cu substante nocive organismului uman.