Sari direct la conținut

Pana la o autostrada pe Valea Prahovei, Compania de Autostrazi vrea sa faca centuri ocolitoare la Busteni si Comarnic si a contractat deja Studiile de Fezabilitate

HotNews.ro
Centuri ocolitoare la Busteni si Comarnic, Foto: Hotnews
Centuri ocolitoare la Busteni si Comarnic, Foto: Hotnews

Studiile de Fezabilitate pentru centurile ocolitoare pe Dn1 la Busteni si Comarnic vor fi realizate in urmatoarele 4 luni dupa ce Compania de Autostrazi a semnat joi doua contracte in valoare totala de 58.000 de euro cu firma EGIS Romania. In paralel, de mai bine de o luna, este asteptata o decizie finala a Guvernului in ceea ce priveste concesiunea autostrazii A3 Comarnic – Brasov – daca proiectul merge inainte sau nu. Concesiunea, asa cum a fost negociata cu asocierea Vinci – Aktor – Strabag, presupune un cost de 325 de milioane pe an, timp de 26 de ani, adica un total de circa 8,5 miliarde de euro pentru cosntructia, operarea si intretinerea a 53 de km de autostrada pe Valea Prahovei.

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A. a semnat, in data de 28.05.2015, contractul de servicii avand ca obiect „Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru Varianta de Ocolire Busteni” si contractul de servicii avand ca obiect „Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru Varianta de Ocolire Comarnic”, potrivit unui comunicat de presa remis HotNews.ro

„Sectorul Comarnic-Busteni DN 1 (E60) este un drum national european care face legatura intre judetele Prahova si Brasov, traseul urmand cursul Vaii Prahova, traversand de la sud la nord Carpatii Meridionali. DN 1 se incadreaza in categoria drumurilor nationale principale ce leaga Bucurestiul de orasul Brasov. Avand in vedere faptul ca acest drum este deschis traficului international, iar intensitatea traficului pe DN 1 este in continua crestere si datorita faptului ca drumul face legatura intre doua mari orase, Bucuresti, respectiv Brasov, s-a impus realizarea unor Studii de Fezabilitate ce vor avea ca scop principal studierea realizarii variantelor de ocolire a Oraselor Busteni si Comarnic, necesare pentru cresterea capacitatii de trafic pe tronsonul aflat pe Valea Prahovei”, se arata in comunicatul CNADNR.

Contractele au o valoare de 128.900 lei fara TVA fiecare, iar finantarea este asigurata de la bugetul de stat.

Contractele au fost atribuite operatorului economic EGIS ROMANIA S.A. si au o durata de implementare de 4 luni, potrivit CNADNR.

Pe 18 mai, CNADNR a demarat si procedura de contractare pentru un Studiu de Fezabilitate in cazul unei variante de ocolire si la Campina. Data depunerii ofertelor este 5 iunie.

Decizia finala in cazul concesiunii controversate a autostrazii Comarnic – Brasov, asteptata de mai bine de o luna

In tot acest timp, o decizie finala pentru toata telenovela autostrazii A3 pe Valea Prahovei construita in regim de concesiune se lasa asteptata de mai bine de o luna.

Soarta concesiunii autostrazii Comarnic – Brasov trebuia decisa in luna aprilie, Ministerul Transporturilor stabilind in februarie ca in luna aprilie va lua o decizie cu privire la concesiunea cu asocierea Vinci-Aktor-Strabag, proiect ce presupune niste costuri foarte mari pentru statul roman: plati anuale de 325 de milioane de euro timp de 26 de ani, adica 8,5 miliarde de euro pana la finalul concesiunii.

Daca aceasta concesiune va trece in forma actuala, acest lucru ar insemna „compromiterea Master Planului de Transport”, au declarat surse guvernamentale pentru HotNews.ro. In Master Plan, asa cum a fost el gandit in varianta finala agreata cu Comisia Europeana, toate proiectele, inclusiv Comarnic – Brasov, sunt propuse a fi realizate printr-un mix de fonduri europene – buget – imprumuturi externe, iar autostrada de pe Valea Prahovei are un alt cost estimat in MPGT, unul mult mai mic – circa 1 miliard de euro, fata de cele 1,8 miliarde de euro pentru proiectare si constructie in intelegerea cu asocierea Vinci-Aktor-Strabag.

Detalii aici.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro