Sari direct la conținut

Avalanșă de anchete după ce o femeie a născut pe trotuarul din fața spitalului din Urziceni

HotNews.ro
Spitalul municipal din Urziceni, Foto: AGERPRES
Spitalul municipal din Urziceni, Foto: AGERPRES

Poliţia anunţă că s-a autosesizat şi face cercetări pentru abuz în serviciu în cazul femeii de 24 de ani care a născut în fața spitalului din Urziceni. De asemenea, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că a trimis Inspecția Sanitară de Stat pentru a afla ce s-a întâmplat la unitatea medicală.

Inspecţia Sanitară de Stat trebuie să reconstituie exact întreaga situaţie, a declarat luni ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, referindu-se la cazul femeii care a născut pe stradă, ajutată de un echipaj de ambulanţă, după ce ar fi fost refuzată de Spitalul Urziceni, notează Agerpres.

„Am vazut imaginile de la Urziceni. (…) Inspecţia Sanitară de Stat trebuie să reconstituie exact întreaga situaţie şi vom pune la dispoziţie toate informaţiile pe care le avem, precum şi măsurile care au fost luate în cazul în care ele se impun”, a spus ministrul.

O femeie a născut pe stradă, ajutată de echipajul de pe o ambulanţă, după ce ar fi fost refuzată de Spitalul Urziceni, a scris, luni, pe Facebook, ambulanţierul Marian Iordache.

„Săptămâna începe cu o nouă viaţă! În această dimineaţă, în jurul orei 6,00, echipajul 97 al SAJ Ialomiţa, substaţia Urziceni, a asistat la naştere o tânără de 24 ani, mama celei de-a treia fetiţe perfect sănătoasă! Felicitări mamei, felicitări colegei mele, Gabriela Dobra, pentru profesionalism şi implicare! P.S. – Aş atribui o mare bilă neagră spitalului municipal Urziceni pentru dezinteres total şi nepăsare, pacienta prezentându-se cu aproximativ 15 minute înainte la CPU, în travaliu, fiind refuzată, motivându-se că vor chema ambulanţa. Un caz cu happy end, dar nu toate se pot încheia aşa”, este postarea făcută de ambulanţier.

Poliţia anunţă că s-a autosesizat şi face cercetări pentru abuz în serviciu.

„În urma informaţiilor apărute în spaţiul public, IPJ Ialomiţa s-a autosesizat. Se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu. S-a constituit o echipă de cercetare la nivelul Poliţiei municipiului Urziceni şi se fac în acest moment verificări cu privire la toate aspectele. S-a deschis un dosar penal în cauză”, au precizat reprezentanţii IPJ Ialomiţa.

După ce în spaţiul public au apărut imagini cu femeia care a născut pe trotuar și managerul spitalului din Urziceni, Daniela Elena Ianuș, a declarat că a fost declanșată o anchetă.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro