Sari direct la conținut

Grila TVR 2, modificata pentru a transmite concertul aniversar al PNL si discursul presedintelui Klaus Iohannis. O parte a CA-TVR il acuza pe Stelian Tanase de abuz, vorbind despre un act de subordonare politica a TVR

HotNews.ro
Stelian Tanase, Foto: Agerpres
Stelian Tanase, Foto: Agerpres

Conducerea televiziunii publice a modificat grila TVR 2 pentru a transmite o parte din evenimentul aniversar PNL, mai exact discursul presedintelui Iohannis si concertul propriu-zis, a precizat, Romina Surugiu, membra a consiliului de administratie al televiziunii publice, pentru Evenimentul Zilei.

Potrivit reprezentantei consiliul de administratie, modificarea are la baza o solicitare transmisa de PNL in urma cu 4 luni, aratand insa ca nu este un lucru iesit din comun si =ca grila televiziunii publice sufera constant modificari.

EVZ mai arata ca 4 membri din CA al TVR, Claudiu Brinzan, Catalin Blebea, Adrian Badescu si Florin Condurateanu, au lansat un protest fata de aceasta modificare, acuzandu-l pe seful TVR Stelian Tanase de abuz. Potrivit celor 4, seful TVR a dat dispozitie ca evenimentul PNL sa fie transmis la ora de maxima audienta, rezultand astfel un „act de subordonare politica a TVR si de transformare a acesteia in instrument de propaganda politica a unui partid”

„In timp ce TVR se afla in agonie economico-financiara, dl. Stelian Tanase, cu un picior pe scara avionului de Roma, a comis ultimul si cel mai grav abuz. A dat dispozitie – cui altcuiva decat doamnei Stroe-Brumaru – sa fie modificata grila de programe si sa fie transmise in direct, la ora de maxima audienta pe canalui principal TVR1, festivitatile prilejuite de aniversarea PNL. Un astfel de act de subordonare politica a TVR si de transformare a acesteia in instrument de propaganda politica a unui partid este o intoarcere la televiziunea dinainte de 1989. Probabil urmatorul pas al domnului Stelian Tanase va fi revenirea la programul de doua ore al TVR, doua ore in care sa-i urmarim pe doamna Gorghiu, pe domnul Blaga si – din cand in cand – pentru respectarea pluralismului politic, pe dl. Geoana¬, se arata in protestul celor patru”, se arata in protestul acestora.

Parlamentarii PSD Georgica Severin si Madalin Voicu l-au criticat marti pe Stelian Tanase, seful TVR, pentru ca ar fi decis sa schimbe grila TVR 1 pentru a difuza, miercuri seara, evenimentul aniversar al PNL, precizand ca acest gest reprezinta „un gest de ingerinta editoriala, cu un direct si puternic caracter politic”.

Presedintele Comisiei pentru cultura a Senatului, Georgica Severin, si vicepresedintele Comisiei pentru cultura a Camerei Deputatilor, Madalin Voicu, au aratat, intr-un comunicat citat de Mediafax, ca „banii publici nu trebuie folositi pentru a favoriza actiuni cu iz electoral ale PNL”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro