VIDEO In Franta se deschide o replica a unei pesteri cu picturi de acum 35.000 de ani, cel mai mare proiect european de acest fel
In sudul Frantei, in regiunea Ardeche, se deschide sambata pentru public o replica a pesterii Chauvet, loc celebru pentru picturile rupestre create acum 35.000 de ani. Cum respiratia oamenilor ar distruge rapid picturile realizate acum peste 30 de milenii, francezii au recreat o pestera intr-un „hangar” de beton care imita in cele mai mici detalii pestera originala, relateaza BBC. S-au investit 55 de milioane de euro in proiectul la care s-a lucrat 30 de luni si sunt asteptati peste 300.000 de vizitatori pe an.
In 1994 a fost descoperita pestera Chauvet din sudul Frantei cu picturi rupestre extraordinare care, dupa datare, s-au dovedit a fi create acum 35-36.000 de ani. Erau infatisate multe animale, de la rinoceri lanosi, la lei, iar picturile erau de o calitate uimitoare, semn ca au fost rezultatul a multe sute de ore de munca in conditii extrem de grele. In total sunt 400 de picturi ce arata ca oamenii acelor vremuri erau artisti in adevaratul sens al cuvantului.
Pestera a devenit la fel de celebra precum Altamira sau Lascaux datorita picturilor de o calitate extraordinara, insa picturile se pot degrada rapid din cauza respiratiei vizitatorilor care, in numar mare, schimba rapid temperatura din pestera si gradul de umiditate, stricand echilibrul mentinut intact de zeci de milenii. Un exemplu negativ este la Lascaux, unde picturile s-au degradat crunt in anii 60′ si vizitele nu sunt permise.
- Click aici pentru un tur virtual al pesterii Chauvet
Pentru Chauvet s-a gasit o solutie high-tech: crearea unei replici complete a pesterii la cativa kilometri distanta de original, pentru asta construindu-se un „hangar” de beton in care a fost recreat in cel mai mic detaliu mediul din originalul Chauvet. Picturile au fost si ele recreate de artistii care au lucrat pe proiectii in piatra ale contururilor picturilor.
Biletul de intrare costa 13 euro, iar creatorii replicii spun ca picturile sunt de inalta calitate. Numarul de vizitatori estimat este intre 300.000 si 400.000/an. Investitia totala a fost 55 milioane euro, din care 10 milioane au venit de la UE, 3,5 milioane de la privati si restul de la statul francez.
Au aparut si contestatari care spun ca oamenii nu ar trebui sa viziteze un fals, la fel cum nu s-ar duce la o replica a Capelei Sixtine sau la o expozitie cu tablouri false de Rembrandt,