Sari direct la conținut

VIDEO ​Google a intrat pe piata telefoniei mobile din SUA: Ce aduce nou Project Fi

HotNews.ro
Project Fi, Foto: Google
Project Fi, Foto: Google

Google a intrat miercuri pe piata telefoniei mobile din SUA, prezentand un serviciu numit Project Fi, prin care ofera voce, text si acces la internet, ca si operatorii mobili traditionali, la preturi mai mici decat multe planuri tarifare, informeaza Fortune. In baza unor acorduri contra-cost cu operatorii mobili Sprint si T-Mobile, Google se foloseste de retelele 4G/LTE ale acestora pentru a furniza propriile servicii. Ce aduce nou Google? Utilizatorii sunt conectati automat in retelele cu cel mai bun semnal, inclusiv in retele Wi-Fi publice peste care Google aplica un standard de securitate. Project Fi este disponibil momentan doar pe piata americana, pe baza de invitatie si functioneaza doar pe terminale Nexus 6, fiind nevoie si de un card SIM special.

VIDEO: Ce este Project Fi

Abonamentul de baza costa 20 de dolari pe luna si include apeluri si sms-uri nationale nelimitate, sms-uri internationale nelimitate, convorbiri internaţionale la un preţ de 20 de cenţi pe minut şi are acoperire in peste 120 de tari, inclusiv Romania. Pentru internet, cei interesati trebuie sa plateasca 10 dolari pe 1GB de date, dar noutatea Google este ca traficul de date neconsumat dintr-o luna se reporteaza in luna urmatoare, astfel ca utilizatorii nu vor plati pentru ceva ce nu folosesc.

La nivel international, 1GB de trafic de date costa tot 10 dolari, dar viteza de transfer de date este limitata la 256 kpbs (3G).

Momentan Project Fi functioneaza numai pe terminale Nexus 6, cel mai avansat terminal cu Android al Google. Acesta este primul terminal care prin intermediul unui SIM card special poate functiona in mai multe tipuri de retele.

Spre deosebire de operatorii traditionali Google nu subventioneaza terminalul. Smartphone-ul este vandut de Google cu 649 de dolari (versiunea de 32 GB) sau poate fi platit in rate pe o perioada de 2 ani. Cei care au deja Nexus 6 pot sa foloseasca serviciile Project Fi, in baza unui SIM Card gratuit pe care il vor primi de la Google.

Cum va schimba Google piata de telefonie mobila

Cat de amenintatoare este intrarea Google pe piata telefoniei mobile?

Gigantul american, care deja este furnizor de internet si de servicii TV la cerere pe piata americana, nu are propria retea de telefonie mobila pentru a furniza aceste servicii. Google a devenit practic operator mobil virtual (MVNO) si se foloseste de retelele LTE/4G detinute si operate deja Sprint si T-Mobile.

Mai mult, cei doi operatori inchiriaza parti din retele proprii si altor jucatori mai mici din piata, care fac exact ceea ce face Google – vand mai departe servicii de telefonie mobila sub brand propriu.

Fortune noteaza ca Google ar putea deveni intr-adevar o amenintare pe termen lung mult mai mare decat toti acestoi mici jucatori. Totusi, Sprint si-a rezervat dreptul de a renegocia acordul cu Google daca gigantul de internet castiga prea multi abonati, potrivit Wall Street Journal.

De ce a intrat Google pe aceasta piata?

Motivul principal este acela de a conecta cat mai multi oameni la internet, pentru ca Google traieste din cautarile facute pe motorul sau de cautare web si din reclamele online. Google nu face astfel decat sa dezvolte o noua cale de a permite acces la internet mai ieftin, rapid si sigur.

Cu siguranta Google nu vrea sa devina operator mobil traditional, precum AT&T, dar intrarea sa pe aceasta piata forteaza marii operatori sa ofere servicii mai bune. Acesta lucru se intampla deja prin aparitia Fiber, serviciul de internet ultra rapid al Google, care a fortat operatorul de cablu Time Warner Cable sa mareasca vitezele de internet in reteaua proprie in zonele unde activeaza Google.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro