Sari direct la conținut

Faze Tari: Un cuplu din Canada si-a construit o locuinta plutitoare, in mijlocul golfului; Un barbat si-a rupt un tendon la deget dupa ce a jucat Candy Crush, non-stop, timp de doua luni; Se intampla la chinezi: casa din mijlocul strazii

HotNews.ro
FAZE TARI, Foto: Colaj foto
FAZE TARI, Foto: Colaj foto

Traiesc intr-o fortareata pe apa! Un cuplu din Canada si-a construit o locuinta plutitoare, in mijlocul golfului. Wayne Adams si Catherine King, un cuplu din Canada, a lasat in urma civilizatia pentru un trai lacustru, intr-un golf al oceanului. In 1992, Wayne Adams si Catherine King, din provincia canadiana British Columbia, au decis sa renunte la traiul in lumea civilizata si au construit o locuinta intr-un golfulet din Pacific. Resedinta plutitoare este formata din 12 platforme uriase pe care se afla „colibe” cu structura din lemn si mai multe curti interioare, legate intre ele prin mici poteci, facute tot din lemn. Cuplul, care are doi copii, se aprovizioneaza cu apa de la o cascada din apropiere, iar hrana o procura din mica lor ferma, unde cresc animale, dar si din sere, unde au cultivat fructe si legume. De electricitate fac rost tot prin mijloace prietenoase cu natura: curentul fiind furnizat prin intermediul unor panouri solare si al unor generatoare de energie fotovoltaica, scrieLibertatea.

Caz bizar in SUA. Un barbat si-a rupt un tendon la deget dupa ce a jucat Candy Crush, non-stop, timp de doua luni. Un barbat din California si-a rupt un tendon la mana, dupa ce s-a jucat Candy Crush pe telefon timp de aproape doua luni. Asemenea rani sunt de obicei dureroase, insa barbatul de 29 de ani nu a simtit nimic in timp ce se juca, potrivit medicilor care l-au tratat. El a cerut ajutor specializat dupa ce degetul mare de la mana stanga i-a amortit si nu il mai putea misca corespunzator, relateaza cbsnews.com. La spital, barbatul le-a spus medicilor ca s-a jucat Candy Crush pe telefon toata ziua, aproximativ 6-8 saptamani. El s-a jucat cu mana stanga, in timp ce o folosea pe dreapta pentru alte lucruri, arata sursa citata. Dupa ce l-au examinat si i-au facut o radiografie, medicii au observat ca pacientul isi rupsese un tendon implicat in miscarea degetului si i-au spus ca are nevoie de operatie, anuntaStirileProtv.ro.

Se intampla la chinezi: casa din mijlocul strazii. Una dintre cele mai bizare strazi din lume poate fi gasita in orasul Nanning, din sudul Chinei. O casa nedemolata troneaza fix in mijlocul strazii, din cauza proprietarului care refuza sa o demoleze. Desi nu locuieste in ea si incurca traficul, barbatul nu accepta ca aceasta sa fie distrusa. Cladirea din caramida a fost botezata „casa unghie”, adica o proprietate pe care locuitorii din ea refuza sa o exproprieze in ciuda presiunii din partea dezvoltatorilor care construiesc in jurul ei. Astfel, masinile sunt obligate sa ocoleasca gigantul obstacol de pe mijlocul strazii, informeazaClick.

Mama-eroina! La 65 de ani, are 13 copii si mai face patru. Annegret Raunigk (65 de ani), o profesoara din Berlin, care are deja 13 copii, e pregatita sa aduca pe lume, la varsta ei, inca patru, urmand sa devina cea mai batrana mama de cvadrupleti din lume. Femeia a ramas insarcinata dupa ce a urmat un tratament de inseminare artificiala, iar in cadrul tratamentului, femeia a „primit” atat ovule, cat si sperma donate. Raunigk a devenit celebra in Germania dupa ce la varsta de 55 de ani a adus pe lume o fetita. Cei 13 copii pe care ii are acasa sunt facuti cu cinci tati diferiti, iar cel mai in varsta copil a implinit recent 44 de ani, scrieLibertatea.

I-a returnat portofelul furat acum 14 ani. Surpriza uriasa pe care a avut-o barbatul din Croatia cand s-a uitat inauntru. Intamplare iesita din comun pentru un barbat din Croatia, caruia i s-a furat portofelul cu peste 1.000 de dolari acum 14 ani. Acesta i-a fost returnat, insa surpriza a fost si mai mare atunci cand a privit inauntru. Ivica Jerkovic, din Makarska, Croatia, a spus ca portofelul a fost furat la o petrecere, in 2001, sau in timp ce isi transporta un prieten la spital de la aceasta petrecere. Banii fusesera stransi pentru repararea acoperisului casei sale, insa barbatul a spus ca si-a pierdut acum mult timp speranta de a-l mai regasi. Insa vineri a primit prin posta o cutie care continea portofelul, suma de 1.900 de dolari si actele de identitate, anuntaStirileProtv.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro