Bucuresti: Targul de Paste din Cismigiu se deschide pe 4 aprilie. Vezi ce spectacole sunt programate
Primaria Municipiului Bucuresti, Centrul de Creatie Arta si Traditie, organizeaza in Parcul Cismigiu, in perioada 4 – 13 aprilie 2015, cea de-a VI-a editie a targului de Paste „Traditii si Flori de Sarbatori”. Astfel, fiecare zi, intre orele 10:00 si 20:00, bucurestenii sunt asteptati sa intre in atmosfera de sarbatoare din Parcul Cismigiu cu muzica, teatru, dans, ateliere de creatie o expozitie de iepuri si miei si plimbari cu ponei. De la Targul de Paste bucurestenii vor putea alege dintr-o gama bogata de produse traditionale romanesti: icoane si ceramica, podoabe si bijuterii hand-made, oua incondeiate, tesaturi, papusi, decoratiuni si obiecte mestesugaresti realizate din lemn, piele si sticla, miere, magiun, prajituri, cozonaci, gogosi, placinte, branzeturi si preparate din carne.
„Toate aceste activitati se vor desfasura intr-un cadru festiv, decorul creionand o poveste de primavara. In parc vor inflori lalele luminoase supradimensionate, Foisorul se va transforma intr-o imensa cutie muzicala, iar portile in litere acoperite cu iarba si flori. Decorul va fi completat cu oua decorative uriase ce pot fi pictate de trecatori, iar iepurasul va aparea intr-un car tras de o gaina, gata sa vesteasca primavara si sa se pozeze cu vizitatorii targului. „Traditii si Flori de Sarbatori” se adreseaza si celor mici, in cadrul evenimentului fiindu-le pregatite o serie de surprize: plimbari cu poneii, spectacole de teatru, sesiuni de face-painting, animatori si ateliere de creatie. Astfel, in fiecare weekend, intre orele 11:00 si 14:00 si 16:00 si 19:00, la Foisorul din Cismigiu vor avea loc ateliere de creatie educativ-distractive pentru cei mici”, spun reprezentantii Primariei capitalei.
Spectacole de teatru interactiv si muzical
Cei mici vor putea viziona si cateva spectacole special concepute pentru ei. „”Rabdarica si Mofturica in misiune cu Zana Maseluta” este un spectacol jucaus si plin de umor, dar mai ales educativ, o poveste in care copiii vor invata despre cum sa ne fim de ajutor unii altora, despre generozitate, empatie si incredere, despre cum sa facem fata temerilor si sa ne exprimam emotiile. Spectacolul ii invita pe copii sa se bucure de prezent, acest timp nesfarsit al copilariei, in care joaca este cea mai serioasa indeletnicire. „Nica si povestile sale” reinventeaza povestile copilariei, ale unei generatii trecute, in maniera copilariei generatiei de astazi. Autenticitatea copilariei lui Nica, universul sau plin de miracole, joaca, sotii, veselie, toate scaldate in lumina si mirare este plin de generozitate si pentru copilul de azi. In plus, invatam ca umorul ne ajuta sa trecem chiar si peste cele mai imposibile situatii”, spun reprezentantii municipalitatii. Cei mici se vor putea bucura si de alte spectacole de teatru, precum „Un lup, o capra si trei iezi”, „Lumea iepurasului” si „Capra cu trei iezi”.
Concerte
Pe scena amplasata langa Foisor vor concerta cvartete, fanfare, orchestre, coruri, trupe si artisti indragiti: Andreea Banica & Band, Adrian Sina feat. Lidia Buble, Trio Zamfirescu si Adrian Nour, Provincialii, Jazz Hot Club Romania, Tudor Turcu, Maxim, Noni Ene, Trupa Stema, Corul de Copii Radio, Orchestra Nationala „Valahia” alaturi de vedete ale muzicii populare.
Accesul publicului la evenimente este gratuit.
Pentru mai multe detalii despre eveniment, consultati pagina de Facebooksi site-ul www.creart.ro.