Severina Pascu, desemnata administrator al UPC Romania pentru inca 4 ani, pana in 2019
Mandatul Severinei Pascu ca administrator al UPC Romania a fost prelungit pe o perioada de 4 ani, incepand cu data de 4 ianuarie 2015, potrivit unei decizii luate in 10 decembrie 2014 de catre asociatii operatorului de cablu, care a fost publicata joi, 26 martie 2015, in Monitorul Oficial. Severina Pascu este si directorul general al UPC Romania, al doilea mare operator local de comunicatii prin cablu, care anul trecut a mai castigat inca 21.300 de abonati ajung la un total de 1,18 milioane de clienti.
Asociatii UPC Romania SRL sunt:
- 1. UPC Romania Holding B.V., societate comerciala olandeza, detinand 99,7652% din capitalul social
- 2. UPC Central Europe Holding BV, societate comerciala olandeza, detinand 0,1183% din capitalul social
- 3. Zomerwind Holding BV, societate comerciala olandeza, detinand 0,1165% din capitalul social
In afara de prelungirea cu 4 ani a mandatului de Administrator al Severinei Pascu in cadrul UPC Romania SRL, asociatii au mai decis in 10 decembrie 2014 si numirea a inca unui administrator – Jon Aaron Halstead Garrison, cetatean american.
- „Ca urmare a numirii celui de-al doilea administrator, se formeaza consiliul de administratie al societatii. Astfel, se aproba numirea Severinei Pompilia Pascu, administrator, in functia de Presedinte al Consiliului de Administratie al UPC Romania SRL”, se mai arata in decizia publicata in Monitorul Oficial.
UPC ajuns la un total 1,186 milioane de clienti in 2014, cu 21.300 abonati mai mult decat in 2013
La sfarsitul anului trecut, UPC avea 1.178.800 abonati la serviciile TV, 433.500 abonati la serviciile de internet si 312.900 abonati la serviciile de telefonie fixa. Numarul total de clienti era de 1.186.300 utilizatori, in crestere cu 21.300 utilizatori fata de anul anterior. Operatorul a crescut pe toate liniile de business.
Conform datelor companiei, UPC a incheiat anul 2014 cu rezultate in crestere. Astfel, veniturile companiei au ajuns la valoarea de 173 milioane dolari fiind cu 6% mai mari decat in 2013. La 31 decembrie 2014 numarul de servicii detinute de clientii UPC era de 1.925.200, in crestere cu 82.300 fata de anul trecut.