Sari direct la conținut

Guvernul vrea sa construiasca doua penitenciare noi la Caracal si in Berceni si aloca 2 milioane de lei din Fondul de rezerva pentru conditii mai bune in inchisoare

HotNews.ro
Inchisoare, Foto: MorgueFile.com
Inchisoare, Foto: MorgueFile.com

Guvernul a aprobat miercuri, printr-o Hotarare, suplimentarea bugetului Ministerului Justitiei pe anul 2015 cu suma de 2 milioane de lei, pentru Administratia Nationala a Penitenciarelor, din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului. Banii vor fi folositi pentru imbunatatirea conditiilor din penitenciare si finantarii unor studii de prefezabilitate, etapa initiala in demersul de crestere a capacitatii de cazare a sistemului penitenciar prin construirea de doua noi penitenciare la Caracal si Berceni, se arata intr-un comunicat al Guvernului. Reamintim ca Guvernul a aprobat, in prealabil, o derogare de la lege astfel incat sa poata fi scosi bani din Fondul de rezerva bugetara, fara sa mai justifice si urgenta.

Suplimentarea fondurilor bugetare are caracter de urgenta avand in vedere ca bugetul aprobat initial Administratiei Nationale a Penitenciarelor in baza Legii bugetului de stat pe anul 2015 nu acoperea necesarul real de fonduri al sistemului penitenciar, sustine, in schimb, Guvernul.

Fondurile vor fi distribuite astfel:

  • 1 milion lei pentru imbunatatirea conditiilor de detentie: finantarea unor lucrari de reparatii, igienizare, achizitionarea de saltele, paturi, etc.
  • 500.000 lei pentru studiul de prefezabilitate pentru noul penitenciar de la Caracal;
  • 500.000 lei pentru studiul de prefezabilitate pentru noul penitenciar de la Berceni.

Noile penitenciare de la Caracal si Berceni vor fi construite prin valorificarea unor imobile preluate de catre Administratia Nationala a Penitenciarelor.

Mega-Ordonanta de Urgenta publicata vineri in Monitorul Oficial prevede, printre altele, o derogare de la Legea 500/2002 privind finantele publice, astfel incat sa fie alocate sume Ministerului Energiei, Ministerului de Interne si Ministerului Justitiei din Fondul de rezerva bugetara, fara sa se justifice urgenta. Este exact un articol de lege despre care Curtea de Conturi spunea, in ultimul raport, ca nu a fost respectat de Guvern. Prin prevederile noii ordonante, Guvernul permite acordarea unor sume din fondul de rezerva pentru penitenciare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro