Aplicarea noul Cod Fiscal in forma propusa de Guvern ar crea un gol in buget de 16,2 miliarde de lei doar in 2016. Cum va fi acoperit?
Guvernul propune un nou Cod Fiscal care daca ar fi aplicat ar crea un gol in buget urias: 16,2 miliarde de lei doar in 2016. Tot Guvernul sustine ca o parte din venituri ar putea fi recuperate. Insa este doar o recuperare ipotetica. Guvernul spune ar putea recupera 9,4 miliarde de lei in 2015 cu care sa mai umple golul de 16, 2 miliarde. Daca, intr-adevar, ar putea fi recuparate cele 9 miliarde, impactul net asupra bugetului ar fi de 6,8 miliarde lei. Un deficit pentru care Guvernul nu prezinta si solutii.
Cum vrea Guvernul sa recupereze o parte din venituri: din incasari mai mari din TVA, contributii sociale si impozite pe salarii. Cum s-ar putea ajunge la venituri mai mari din aceste taxe? Prin crestere economica, prin crearea a sute de mii de locuri de munca si prin reducerea evaziunii fiscale.
Presupunand ca aceste recuperari chiar vor avea loc asa cum sustine Guvernul, tot ramane un gol de 6,8 miliarde lei. Pentru aceasta situatie, Guvernul nu prezinta si solutia.
Plus ca si in urmatorii ani, bugetul va fi grav afectat. Conform asteptarilor Guvernului, in 2017, impactul brut va fi de 6,9 miliarde, iar net, in cazul in care vor fi recuperate niste venituri, de 3,1 miliarde lei. In 2018, impactul brut va fi de 7,1 miliarde lei, iar net de 3,6 miliarde lei. In 2019, impactul brut va fi de 4,8 miliarde, iar net de 2,3 miliarde lei.
In urma reducerii cotei TVA pentru toate bunurile si serviciile de la 24% in prezent la 20% incepand cu 1 ianuarie 2016, impact bugetar negativ va fi 11,6 miliarde lei in anul 2016, de 1,7 miliarde lei in 2017 si de 5,9 miliarde lei in 2018.
In urma reducerii contributiei de asigurari sociale la angajat de la 10,5% la 7,5% de la 1 ianuarie 2017 si a reducerii la angajator de la 15,8% la 13,5% de la 1 ianuarie 2017, impactul bugetar negativ va fi de 5,2 miliarde lei.
In urma eliminarii impozitului pe dividende incepand cu 1 ianuarie 2016, impactul bugetar negativ va fi de 1,8 miliarde de lei.
In urma reducerii cotei unice la 14% in 2019, impactul bugetar negativ va fi de 4,8 miliarde lei.
In urma eliminarii impozitului pe constructii, impactul bugetar negativ va fi de 1,6 miliarde lei in 2016.
In urma reducerii accizelor, impactul bugetar negativ va fi de 2,8 miliarde lei.