Sari direct la conținut

"Cazul curios" al paginii de Facebook pe care este postata in fiecare zi aceeasi fotografie cu Toto Cutugno

HotNews.ro
Pagina ciudata cu aceeasi poza a lui Toto Cutugno, Foto: captura facebook
Pagina ciudata cu aceeasi poza a lui Toto Cutugno, Foto: captura facebook

O pagina de Facebook publica, din 21 august 2014, in fiecare zi, aceeasi fotografie a cantaretului italian Toto Cutugno, aproximativ 50.000 de oameni fiind fanii acestui ciudat cont de pe reteaua de socializare, intitulat „La stessa foto di Toto Cutugno ogni giorno”, scrie Washington Post, potrivit Mediafax.

Pagina de Facebook „La stessa foto di Toto Cutugno ogni giorno” („Aceeasi fotografie a lui Toto Cutugno in fiecare zi”, n.r.) nu este singura de acest fel de pe internet.

Actorul Dave Coulier este subiectul unei pagini de Facebook, a unui cont de Twitter si a unui blog din reteaua Tumblr, care publica doar o singura fotografie a vedetei. Dar, in cazul lui Toto Cutugno, internautii par sa aprecieze foarte mult pagina „La stessa foto di Toto Cutugno ogni giorno”.

Aproximativ 50.000 de persoane urmaresc postarile zilnice de pe aceasta pagina si, in fiecare zi, aceeasi fotografie din tinerete a lui Cutugno, cu o figura serioasa, parul negru si sprancenele bogate, primeste circa 1.500 de aprecieri (like-uri) si o serie de comentarii bizare.

„Mi se pare ceva mai sumbru astazi” si „Jacheta (lui Toto Cutugno, n.r.) era calcata mai bine ieri” sunt doua exemple de comentarii ce apar sub diferitele postari ale fotografiei artistului italian.

Platforma Facebook gazduieste chiar si conturi despre pagina cu fotografia lui Cutugno. Unul dintre acestea, intitulat „I like posting the same photo of Toto Cutugno every day” („Imi place sa public aceeasi poza a lui Toto Cutugno zilnic”, n.r.), publica in mod regulat ganduri ciudate despre artistul italian si fotografia acestuia.

O alta pagina, „The same comment on the same photo of Toto Cutugno every day” („Acelasi comentariu la aceeasi poza a lui Toto Cutgno in fiecare zi”, n.r.), afiseaza variante ciudate, modificate cu ajutorul programelor de editare foto (Photoshop), ale fotografiei lui Cutugno.

Ciudatenia si sentimentul de ireal ce invaluie aceasta pagina au atras atentia cercetatorilor de la Institutul IUSS pentru Studii Avansate din Italia, care au vazut ceva mai mult decat o gluma interna in toate aceste fotografii identice, comenteaza washingtonpost.com.

Cercetatorii, care au remarcat ciudatenia faptului ca o pagina de acest fel atrage atat de multi fani, spun ca este o ocazie excelenta de a studia cum influenteaza continutul unei postari pe Facebook raspandirea acesteia, comparativ cu algoritmul fluxului de stiri (newsfeed), modelele de consum ale grupurilor de prieteni sau alte lucruri care sunt in general asociate cu distribuirea rapida de pe cea mai mare retea sociala online din lume.

Potrivit washingtonpost.com, continutul este foarte important cand vine vorba despre distribuirea „virala”. Paginile cu continut eterogen tind sa aiba valori foarte variate in privinta numarului de comentarii si aprecieri (like) la mesajele pe care le publica. Dar in cazul paginii in discutie, care publica acelasi lucru, valorile sunt constante: 1.500 de like-uri, in jur de 40 de comentarii, in fiecare zi.

Acest lucru este important, spune Alessandro Bessi, unul dintre autorii studiului, pentru ca i-a putea ajuta pe cercetatori sa realizeze un model al modului in care legendele urbane, conspiratiile si farsele se perpetueaza pe Facebook. Principalul subiect de studiu al lui Bessi este modul in care informatia gresita se raspandeste online.

Cercetatorul are multe de verificat si de analizat in aceasta privinta, dar in curand ar putea avea material suplimentar. De cand pagina cu Toto Cutugno a devenit populara in Italia, mai multe pagini au aparut pe Facebook, care publica imagini cu pisici, intre care si contul „In fiecare zi aceeasi pisicuta”, pe care unul dintre internauti a comentat „Asta e o nebunie. Imi place!”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro