Sari direct la conținut

​Fondul de sprijin al NATO pentru Ucraina in scopul apararii cibernetice: Romania va contribui cu 500.000 de euro in 2015

HotNews.ro
Acord Romania-NATO, Foto: Captura Monitorul Oficial
Acord Romania-NATO, Foto: Captura Monitorul Oficial

​Romania va contribui cu 500.000 de euro in acest an la Fondul de sprijin al NATO pentru Ucraina in domeniul apararii cibernetice, in conditiile in care tara noastra este natiune-lider, prin Serviciul Roman de Informatii, la implementarea si operationalizarea acestui fond, se arata intr-o Hotarare de Guvern aprobata in data de 23 decembrie 2014 si publicata marti in Monitorul Oficial. Acordul de management financiar intre Romania, prin SRI, si Oficiul pentru Control Financiar (OFC) al NATO a fost semnat in 2 decembrie 2014.

  • „Art. 1 – Se aproba Acordul *) de management financiar intre Romania, prin Serviciul Roman de Informatii, si Oficiul pentru Control Financiar (OFC) al NATO, privind Fondul de sprijin al NATO pentru Ucraina in domeniul apararii cibernetice, semnat la data de 2 decembrie 2014, atasat prezentei hotarari.
  • Art. 2 – (1) Se aproba plata contributiei nationale pentru anul 2015 la proiectul prevazut la art. 1 in cuantum de 500.000 euro.
  • – (2) Echivalentul in lei al contributiei prevazute la alin (1) se suporta din bugetul aprobat Serviciului Roman de Informatii pe anul 2015, la capitolul 61.01 ‘Ordine publica si siguranta nationala, titlul 55 ‘Alte transferuri’.”

Acordul nu este publicat insa in Monitorul Oficial, in acest sens mentionandu-se ca „acordul are caracter militar si se comunica doar Serviciului Roman de Informatii”.

Amintim ca fostul presedinte Traian Basescu a declarat in data de 5 septembrie 2014, la finalul summit-ului NATO, ca toate obiective tarii noastre au fost atinse. Astfel, Romania va gazdui un comandament NATO, SUA au propus crearea unui centru de antrenament si exercitii navale la Marea Neagra, iar tara noastra va fi natiune-cadru pentru siguranta cibernetica a Ucrainei.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro