Sorin Campeanu, ministrul propus al Educatiei: Asteptam ca Universitatea Bucuresti sa solicite Ministerului retragerea titlului si vom actiona in consecinta, respectam legea
Sorin Campeanu, ministrul propus al Educatiei si Cercetarii, a declarat pentru HotNews.ro ca “asteptam ca Universitatea Bucuresti sa solicite retragerea titlului si vom actiona in consecinta, respectam legea”. Victor Ponta l-a “notificat” astazi pe rectorul Universitatii din Bucuresti, printr-o scrisoare publicata si pe Facebook, ca renunta la titlul de doctor. Contactat de HotNews.ro, Sorin Campeanu, ministrul propus al Educatiei si Cercetarii, a declarat ca “solicitarea de la premierul Victor Ponta am primit-o si noi, la Ministerul Educatiei, si Universitatea din Bucuresti. Pentru moment, apreciez semnificatia gestului primului ministru, iar pentru completari vom discuta cu departamentul juridic de la minister, pentru a vedea modalitatea in care se va pune in practica, in care se va solutiona aceasta cerere a premierului”.
- Amintim ca premierul Victor Ponta a publicat astazi o scrisoare pe care i-o adreseaza rectorului Universitatii din Bucuresti, prin care il “notifica” pe acesta ca renunta la titlul de doctor in drept acordat in anul 2003, pentru ca “de astazi avem un nou Ministru al Educatiei si Cercetarii si imi doresc ca mandatul acestuia sa fie plin de succes in atingerea obiectivelor sale, fara a fi perturbat de o tema care in timp a devenit eminamente politica”.
- Universitatea din Bucuresti i-a raspuns public premierului, astfel: “Cu privire la renuntarea la titlul de Doctor in Drept, ce v-a fost acordat in 2003, va anuntam ca Universitatea din Bucuresti va intreprinde toate demersurile legale necesare, in acord cu solicitarea dumneavoastra”.
- Raspunsul oficial al Universitatii din Bucuresti este adresat, conform documentului trimis HotNews.ro, “Domnului Victor Ponta” si “Spre stiinta, Domnului Sorin Cimpeanu Ministru al Educatiei si Cercetarii”
HotNews.ro l-a contactat pe Sorin Cimpeanu, ministrul propus al Educatiei si Cercetarii, care a declarat ca „solicitarea de la premierul Victor Ponta am primit-o si noi, la Ministerul Educatiei, si Universitatea din Bucuresti. Pentru moment, apreciez semnificatia gestului primului ministru, iar pentru completari vom discuta cu departamentul juridic de la minister, pentru a vedea modalitatea in care se va pune in practica, in care se va solutiona aceasta cerere a premierului„.
Intrebat cum raspunde adresei Universitatii din Bucuresti, oficialul a declarat ca nu cunoaste inca raspunsul universitatii. “Cert este ca aceasta decizie a premierului de a solicita retragerea titlului este coerenta cu afirmatia conform careia nu trebuie sa transformam educatia intr-un taram al luptelor politice, precum si cu abordarea primului ministru de a nu afecta activitatea Ministerului Educatiei, mai ales intr-un moment de inceput, cu un subiect care a fost profund politizat”, a afirmat pentru HotNews.ro ministrul propus al Educatiei, Sorin Campeanu.
“Fara sa ma antepronunt, inainte de a discuta cu departamentul juridic de la minister, cred ca urmatorul pas ar fi ca Universitatea sa ne trimita solicitare de retragere a titlului de doctor. Asteptam ca Universitatea din Bucuresti sa solicite retragerea titlului si vom actiona in consecinta, respectam legea”, a declarat pentru HotNews.ro Sorin Campeanu.
Intrebat ce inseamna respectarea legii si daca Ministerul va lua in considerare decizia Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti, care a decis ca Ponta a plagiat in teza sa de doctorat, sau decizia Consiliului National de Etica, potrivit caruia Ponta nu a plagiat, ministrul propus al Educatiei a declarat ca, “in momentul asta, nu cunosc detaliile”.
“Asa cum am spus si ieri, la audieri, in CNATDCU am intrat in 5 aprilie 2011, ca urmare a unui ordin dat de Daniel Funeriu, iar in 2012 am intrat in Consiliului General al CNATDCU, dar de cand am intrat nu s-a mai discutat despre acest aspect. Vom face ce spune legea, in momentul in care vom primi de la Universitatea din Bucuresti o solicitare de retragere a titlului”, a declarat pentru HotNews.ro ministrul propus al Educatiei.
- Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis pe 29 iunie 2012 ca Teza de doctorat a premierului Victor Ponta este un plagiat. Detalii si aici In aceeasi zi, ministrul interimar al Educatiei Liviu Pop a schimbat componenta si regulamentul de functionare ale CNATDCU, astfel incat Consiliul nu mai are atributii in a stabili daca o teza de doctorat este sau nu plagiat.
- In septembrie 2012, Sorin Campeanu intra in Consiliul General al CNATDCU
- Pe 19 iulie 2012, Consiliul National de Etica din subordinea Ministerului Educatiei decidea ca Victor Ponta nu a plagiat. Componenta CNE a fost schimbata din temelii de fostul ministru Liviu Pop chiar inainte de a se pronunta in cazul Ioan Mang.
- In cazul tezei de doctor s-a autosesizat si Universitatea din Bucuresti, care a concluzionat pe 20 iulie 2012 ca Victor Ponta a plagiat.
- In august 2012, Mihail Neamtu, Adrian Papahagi si Augustin Ofiteru au depus la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie o plangere penala impotriva premierului Victor Ponta pentru plagiat. Avocatul Florin Plopeanu a declarat atunci pentru HotNews.ro ca plangerea penala se refera la lucrarea „Raspunderea in dreptul international umanitar”, publicata la Editura Universul Juridic in anul 2010 si care ii are ca autori pe Victor Ponta si Daniela Coman. Cartea „include in intregime teza de doctorat a domnului Ponta”, plus alte cateva capitole, a precizat avocatul. Detalii aici
- Pe 14 martie 2013, Parchetul a dispus efectuarea unei constatari tehnico-stiintifice a cartii de catre un expert din cadrul Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor (ORDA). Detalii aici. Pe 21 mai 2013, Parchetul General a anuntat ca a decis sa nu inceapa urmarirea penala in cazul presupusului plagiat al lui Victor Ponta.
- In rezolutia parchetului sunt citate si concluziile expertizei ORDA: „intre lucrarea cu titlul ‘Raspunderea in dreptul international umanitar’ autori Daniela Coman si Victor Ponta pe de o parte si lucrarile ‘Drept international penal’, autor Vasile Cretu, ‘Curtea Penala Internationala. Istorie si realitate’ autor Dumitru Diaconu si ‘Dreptul International Penal si Infractiunile Internationale’ autor Dumitru Geamanu nu exista identitate totala de structura, ci doar o identitate partiala de structura„. / „Nu se poate proceda la calcularea procentului de text identic preluat deoarece formatele lucrarilor, tipul caracterelor utilizate si paginatiile sunt diferite„.
- Ministerul Educatiei a anuntat ce decizie a luat in calcul abia la un an de la verdictul dat de Universitatea din Bucuresti, in martie 2013, si asta la solicitarile insistente ale presei: Ministerul Educatiei a respins raportul Universitatii din Bucuresti, care a concluzionat ca Victor Ponta a plagiat, si a avizat favorabil hotararea Consiliul National de Etica (CNE), care a decis ca premierul nu a plagiat. In consecinta, Ministerul Educatiei a decis sa nu ii retraga premierului titlul de doctor.
- In martie 2014, Inalta Curte a confirmat solutia de neincepere a urmaririi penale data de Parchetul General.
Verdictul pe care l-a dat Universitatea din Bucuresti: Victor Ponta a plagiat
„Cel putin o treime din teza este plagiata. S-a copiat in succesiune. 15 pagini – este cel mai mare bloc copiat. A fost copiat enorm in anumite situatii. Pasajele sunt copiate in succesiunea lor din autorul din care s-a preluat, nu mai este nicio justificare aici” – anunta presedintele Comisiei de Etica a Universitatii Bucuresti, pe 20 iulie 2012. Decizia integrala a Universitatii aici
Concluziile expertiezei stiintifice arata ca „autorul a plagiat patru surse majore” si ca „lectura tezei domnului Victor Ponta supusa expertizei noastre a facut sa apara, de o maniera clara si indiscutabila, numeroase incalcari ale eticii universitare, constituind un plagiat vadit”.
Scurt istoric al plagiatului lui Ponta:
- Martie 2013: Ministerul Educatiei a decis sa ia in considerare verdictul CNE si sustine ca Victor Ponta nu a plagiat
- Septembrie 2012: Raportul stiintific cerut de Universitatea Bucuresti asupra tezei de doctorat a premierului Victor Ponta: Teza constituie un plagiat vadit
- Septembrie 2012: Membrii comisiei de doctorat a lui Victor Ponta nu pot fi sanctionati, pentru ca la momentul sustinerii tezei nu existau prevederi in acest sens
- 19 iulie 2012: Consiliul National de Etica din subordinea Ministerului Educatiei: Victor Ponta NU a plagiat
- 29 iunie 2012: CNATDCU a fost desfiintat de Liviu Pop, astazi ministru propus din nou de Ponta la dialog social