Studiu: Piata de publicitate digitala din Romania – 58,5 milioane de lei in primul semestru din 2014
HotNews.ro
Piata de publicitate digitala din Romania s-a ridicat in primul semestru din 2014, la 58,5 milioane de lei (cca 13,1 milioane euro), potrivit celui mai recent studiu referitor la valoarea acestei piete, ROADS realizat de IAB Romania si PwC Romania si dat publicitatii marti. Valoarea nu ia in considerare o buna parte a bugetelor de publicitate atrase de giganti internationali precum Google sau Facebook. Potrivit IAB, piata a crescut cu 19% in termeni reali (like-for-like) comparativ cu primul trimestru din 2013, dar a scazut fata de al doilea semestru al anului trecut.
Potrivit ROADS:
- valoarea pietei asa cum este raportata in primul semestru din 2014 de catre grupul de referinta – ce include companiile participante la cele doue editii din 2013 si la aceasta prima editie din 2014 – a scazut cu 17% fata de cel de-al doilea semestru al anului trecut, ce inregistrase cea mai mare valoare din cei sapte ani „acoperiti” de acest studiu.
- Sectorul de activitate cu cea mai mare valoare in termeni de investitii de publicitate digitala este telecom, urmat de cel al bauturilor si industria auto.
- Formatele digitale cu cea mai mare frecventa de utilizare au ramas si in prima parte a anului 2014 cele „embedded”, urmate de cele „interruptive” si de continutul sponsorizat.
- Ioana Anescu, director executiv IAB Romania: „Cresterea pietei de publicitate in prima parte a anului 2014 este o veste buna care ne da sperante si pentru cea de-a doua jumatate a anului in curs. Suntem optimisti in privinta cresterii pe tot intregul an 2014, se vad din nou efectele investitiilor consistente si tot mai numeroase in publicitate pe Google, YouTube si Facebook. Avem motive de optimism – campaniile digitale se planifica tot mai eficient si mai atent de la an la an, iar publicitatea digitala ramane astfel industria cu cel mai mare potential de crestere”.
- Bogdan Belciu, partener – Servicii de Consultanta pentru Management, PwC Romania: „Cresterea inregistrata in primul semestru din 2014 fata de perioada similara a anului trecut confirma tendinta pozitiva pe care se afla publicitatea online in Romania. Avand in vedere datele de crestere economica generala din acest an, precum si influenta unor factori conjuncturali, asa cum a fost campania prezidentiala din aceasta toamna, care a impulsionat investitiile in publicitatea online pe mai multe platforme media, este posibil ca semestrul doi al acestui an sa marcheze un nou record din punct de vedere al veniturilor. Chiar si asa, publisherii online din Romania mai au inca un drum indelungat pana sa reuseasca sa monetizeze in mod adecvat traficul in crestere constanta din ultimii ani.”