Sari direct la conținut

Traian Basescu a cerut Guvernului o strategie prin care tranzitul gazelor naturale care vor fi exploatate in Marea Neagra sa se faca prin Transgaz

HotNews.ro

Presedintele Traian Basescu a solicitat Guvernului sa realizeze o strategie prin care tranzitul gazelor naturale care vor fi exploatate in Marea Neagra sa se faca prin Transgaz, potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale publicat la finalul reuniunii Consiliului Suprem de Aparare a Tarii.

Prin aceasta strategie, Gazul natural din Marea Neagra va asigura in principal necesarul de consum al Romaniei si al Republicii Moldova, urmand ca surplusul sa fie utilizat pentru export.

Ce subiecte s-au mai discutat in sedinta CSAT de marti:

Analiza activitatilor de implementare a documentelor internationale pe linia controlului armamentelor, cresterea increderii si securitatii – Membrii Consiliului au fost informati cu privire la aprecierile echipelor de inspectie straine referitoare la modul in care Romania isi respecta si aplica prevederile acestora. De asemenea, au fost informati despre recomandarile privind implicarea si participarea, pe viitor, a tarii noastre in cadrul echipelor care desfasoara activitati de mentinere a transparentei militare in zona, sustinute de instrumentele specifice tratatelor si acordurilor din domeniul controlului armamentelor. Din 2013 se desfasoara un proces de elaborare a unei pozitii comune aliate in baza careia ar putea sa demareze un nou proces de negociere, cu Rusia si alte state participante, a unui nou regim de control al armamentelor conventionale in Europa. Membrii Consiliului au apreciat ca pe parcursul negocierilor, delegatia Romaniei a actionat in baza Mandatului-cadru pentru definirea, la nivelul NATO, a elementelor unui viitor regim de control al armamentelor conventionale, aprobat de catre presedintele Romaniei in noiembrie 2013.

Participarea Armatei Romaniei la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan, in anul 2015 – Consiliul a aprobat suplimentarea fortelor si mijloacelor Armatei Romaniei, in anul 2015, cu pana la 450 de militari, stabilindu-se pentru aceasta misiune un plafon maxim de 650 de militari.

Planul de intrebuintare a fortelor armate ale Romaniei care se trimit la misiuni si operatii in afara teritoriului statului roman, in anul 2015 – Consiliul a aprobat ca Armata sa disloce la astfel de misiuni si operatii un numar de 895 de militari. Comparativ cu anul 2014, numarul acestor forte este diminuat cu 416 de militari. In ceea ce priveste Ministerul Afacerilor Interne, fortele care vor participa la misiuni sub egida NATO, UE, OSCE si ONU vor fi de 1.183 de militari si politisti. Fata de anul 2014, numarul acestora este mai mare cu 392 de cadre. Efortul principal va fi reprezentat de participarea cu forte si mijloace la misiunea NATO din Afganistan – Resolute Support Mission (RSM), concomitent cu mentinerea participarii la operatiile NATO KFOR si UE ALTHEA din teatrul de operatii din Balcani.

Evaluarea consecintelor crizei din Ucraina – membrii Consiliului au concluzionat ca aceasta afecteaza domenii de interes strategic ale Romaniei, precum securitatea maritima si aeriana, economica, amenintari asimetrice, dar si dimensiunea politica a relatiilor Romaniei cu statele din regiune, pe de o parte, si cu Rusia, pe de alta. Totodata, membrii Consiliului au concluzionat ca, pentru Romania, devin prioritare atat consolidarea mijloacelor proprii de aparare, cat si a celor de politica externa (cresterea eficientei raporturilor cu statele UE/NATO, sustinerea parcursului european al Republicii Moldova si crearea unui cadru propice pentru consolidarea dialogului cu Kiev).

Analizarea Programului cu obiectivele de pregatire operativa a teritoriului pentru aparare, valabil in perioada 2013 – 2016– membrii Consiliului au aprobat modificarea si completarea Programului, avand in vedere necesitatea satisfacerii nevoilor strategice si operative ale fortelor sistemului national de aparare.

Consiliul a analizat Nomenclatorul si nivelurile cantitative maxime si intangibile de constituire a rezervelor proprii ale Ministerului Afacerilor Interne. In urma analizei, in baza prevederilor legale in vigoare, membrii Consiliului au aprobat Nomenclatorul si au avizat, totodata, proiectul Hotararii de Guvern pentru punerea in aplicare a Nomenclatorului si a nivelurilor cantitative maxime si intangibile de constituire a rezervelor proprii ale Ministerului Afacerilor Interne.

In ceea ce priveste bugetul de stat pentru primul an de razboi, valabil in perioada 2014 – 2016, o alta tema analizata in cadrul sedintei Consiliului, membrii au aprobat structura acestuia, conceput ca parte integranta in ansamblul de masuri si actiuni care se stabilesc si se realizeaza pe timp de pace pentru satisfacerea cerintelor de aparare, concomitent cu asigurarea continuitatii activitatilor economico-sociale in caz de mobilizare sau razboi.

Modul de indeplinire a prevederilor Protocolului general de organizare si functionare a Sistemului National de Prevenire si Combatere a Terorismului – Consiliul a constatat ca, pentru anul 2014, mecanismul national de cooperare antiterorista a valorificat caracteristica sa functionala de baza – sinergia -, adaugand atributul de celeritate, pentru a raspunde eficient imperativelor generate de evolutia in dinamica si diversitate a situatiei operative antiteroriste.

Informarea privind constatarile si concluziile rezultate din activitatea desfasurata pentru protectia informatiilor clasificate – membrii Consiliului au hotarat ca toate autoritatile si institutiile publice centrale detinatoare de informatii clasificate sa finalizeze inventarierea si reclasificarea/declasificarea informatiilor secretizate din gestiunea proprie sau gestionate de catre unitatile care functioneaza in subordinea, sub autoritatea, in coordonarea sau in domeniile lor de activitate si sa solutioneze, intr-un termen scurt, incidentele de securitate produse in cadrul acestora.

Propunerile de buget pe anul 2015 ale MApN, MAI, SRI, SIE, SPP si STS – membrii Consiliului au decis ca avizarea acestora sa se faca dupa ce Guvernul va avea o imagine clara a resurselor pe care le are la dispozitie.

In finalul sedintei, membrii Consiliului au aprobat Planul National de prioritati informative pentru anul 2015 si Programul de activitate al CSAT pentru anul 2015, documente prioritare pentru organizarea si coordonarea unitara a activitatilor care privesc securitatea nationala.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro