Pro TV opreste interviurile online cu candidatii la presedintie, chat-ul cu Iohannis – retras de pe site: Renuntam "pentru a nu crea impresia unui partizanat politic"
Site-ul StirileProTV.ro a decis sa nu mai continue seria de interviuri online cu unii dintre candidatii la presedintie, dupa ce, marti, a transmis primul astfel de interviu, cu Klaus Iohannis. Materialul respectiv a fost retras de pe site, iar Monica Macovei sustine pe Facebook ca a fost „anuntata de reprezentantii Pro TV ca emisiunea [online la care era invitata miercuri] a fost anulata ca urmare a unui telefon din partea CNA”. Intr-o pozitie transmisa HotNews.ro, Pro TV precizeaza ca decizia de a opri seria interviurilor ii apartine si ca nu a existat nicio interventie in acest sens.
De ce a oprit site-ul seria de interviuri?
- „Aceasta decizie apartine Pro TV si a fost luata tinand cont de faptul ca dupa difuzarea on line a video-chatului, o serie de alti candidati si sustinatori ai lor au solicitat timp egal de exprimare pe site-ul stirilor. In aceste conditii, desi Pro TV invitase la discutie principalii 6 candidati, din care acceptasera invitatia doar 4, Pro TV a decis sa renunte complet la a mai organiza aceste video-chaturi, pentru a nu crea impresia unui partizanat politic.”
Seria de interviuri online trebuia sa fie realizata de Cristian Leonte si, pe langa Iohannis, urma sa-i mai includa pana vineri, potrivit informatiilor initiale, pe Monica Macovei, Teodor Melescanu si Elena Udrea. Pro TV precizeaza ca invitase la discutie „principalii 6 candidati, din care acceptasera invitatia doar 4” – deci nu si Victor Ponta si Calin Popescu Tariceanu.
Televiziunea Pro TV nu se numara printre statiile care si-au declarat intentia de a reflecta campania prezidentiala, dar aceasta a fost acoperita pe site-ul StirileProTV.ro, care nu intra sub incidenta Legii audiovizualului si a CNA.
Pozitia integrala a Pro TV, transmisa HotNews.ro:
„PRO TV a hotarat sa opreasca seria interviurilor cu candidatii la alegerile prezidentiale, demers ce a avut startul astazi prin prezenta lui Klaus Iohannis la video-chatul moderat de Cristian Leonte, transmis live pe site-ul stirileprotv.ro.
Aceasta decizie apartine Pro TV si a fost luata tinand cont de faptul ca dupa difuzarea on line a video-chatului, o serie de alti candidati si sustinatori ai lor au solicitat timp egal de exprimare pe site-ul stirilor. In aceste conditii, desi Pro TV invitase la discutie principalii 6 candidati, din care acceptasera invitatia doar 4, Pro TV a decis sa renunte complet la a mai organiza aceste video-chaturi, pentru a nu crea impresia unui partizanat politic.
Nu a existat nicio interventie a unei autoritati publice sau a CNA de a stopa acest demers, ci a fost o decizie editoriala interna a Pro TV.”