Cum a mers piata auto in primele noua luni si ce masini au scos romanii la vanzare pe internet
Piata masinilor noi si-a mai revenit intre ianuarie si septembrie, iar la masinile second-hand evolutiile au fost mult mai putin spectaculoase. Piata auto a simtit efectele pozitive ale programului Rabla in acest an, iar in 2015 va fi puternic influentata de noul program Prima Masina. O analiza Autovit.ro arata ce masini au pus romanii la vanzare pe internet dar si cum ar putea evolua piata in 2015.
Informatia pe scurt
- Piata masinilor noi a crescut cu 25% in primele noua luni ale anului 2014, datorita programului Rabla si reducerilor facute de cativa dealeri.
- Inmatricularile de masini second-hand din import au scazut cu 4%, iar tranzactiile cu masini second-hand pe plan intern au urcat cu 6% fata de anul trecut, dar sunt totusi cu 36% sub sub nivelul din 2012 dinaintea timbrului de mediu.
- Iulie a fost luna cu cele mai bune cifre pentru toate cele trei categorii auto: masini noi, inmatriculari de masini second-hand din import si reinmatriculari.
- Cat despre masinile noi, Dacia are 31% din piata, iar Skoda si Volkswagen au aproape 10%. La masini second-hand, Volkswagen si Opel sunt cele mai cautate marci.
- Piata masinilor noi are mari sanse sa incheie anul cu o crestere de 25% si la anul s-ar putea repeta daca atat programul Rabla, cat si Prima Masina vor functiona.
- Programul Prima Masina are stabilit un obiectiv foarte indraznet pentru 2015 – 20.000 de masini – in conditiile in care multi tineri au probleme financiare si nu ar putea sustine un credit pe sase-sapte ani. In plus, in program vor intra foarte putine modele, din cauza plafonului maxim de 50.000 lei + TVA.
- Nu sunt semne ca timbrul de mediu va fi modificat prea curand, iar ideea transformarii lui in impozit anual pare “inghetata”.
- Pe Autovit.ro sunt in orice moment peste 50.000 de anunturi, dintre care jumatate pentru autoturisme. Volkswagen, BMW si Opel sunt marcile cu cea mai putermica prezenta.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro