Michael Schumacher s-a ranit grav din cauza camerei GoPro, sustine un jurnalist francez
Marea problema in cazul accidentului grav suferit de Michael Schumacher nu a fost cazatura, ci camera GoPro care i-a cauzat ranile cerebrale, e de parere un jurnalist francez specializat pe Formula 1. Fiind prima data cand camera GoPro este adusa in prim plan, actiunile companiei au scazut cu peste 10%, scrie Business Insider. GoPro este o companie din California celebra pentru camerele de actiune folosite de ciclisti, alpinisti sau diversi practicanti ai sporturilor extreme. Accidentul grav de schi s-a petrecut in decembrie 2013.
Jean-Louis Moncet, cunoscut comentator francez de Formula 1, a spus la postul de radio Europe 1 ca marea problema in cazul accidentului suferit de Schumacher nu a fost cazatura in sine, ci camera GoPro montata pe casca.
„Problema pentru Michael nu a fost cazatura, ci sistemul de prindere al camerei GoPro pe care o avea pe casca si care i-a produs ranile la creier”, spune Moncet.Initial s-a scris ca Moncet are informatia de la familia marelui campion, insa jurnalistul a dezmintit pe Twitter ulterior acest lucru.
Nu e prima oara cand se vorbeste de camera lui Schumacher, insa e prima oara cand e pomenit numele GoPro. In februarie, The Telegraph cita un raport ce mentiona ca din cauza cazaturii casca s-a spart, insa camera montata pe ea a ramas intreaga.
Raportul spunea ca expertii cauta acum sa determine daca nu cumva camera a avut un rol in slabirea structurii castii cand aceasta a suferit impactul cu piatra.
Schumacher nu se poate misca si nu poate vorbi, insa a iesit din starea critica si a putut fi dus la vila sa high-tech de langa lacul Geneva.
Compania GoPro a fost infiintata in 2002, are sediul in California si are vanzari anuale de un miliard de dolari, fiind celebra pentru camerele de actiune folosite mai ales de fanii sporturilor extreme care vor sa-si filmeze aventurile. Compania s-a listat in iunie si trimestrul trecut a avut pierdere de 19 milioane dolari.