Politic Show: Dosar de prim-ministru. Ce spun analistii despre variantele Predoiu si Tariceanu; Fostul primar al Mangaliei, Zanfir Iorgus, se intoarce in PSD; Cum au ajuns agenti electorali cei mai de pret intelectuali
Dosar de prim-ministru. Ce spun analistii despre variantele Predoiu si Tariceanu. Numele lui Catalin Predoiu a fost vehiculat pentru functia de premier ca premiu de consolare acordat PDL pentru renuntarea la o candidatura proprie la prezidentiale si pentru mobilizarea democrat-liberalilor in cursa lui Iohannis pentru Cotroceni. Analistul politic Bogdan Dospinescu a precizat ca sunt doua conditii necesare pentru ca Predoiu sa devina premier. „Klaus Iohannis sa castige alegerile prezidentiale si sa poata rasturna majoritatea parlamentara pe care PSD o are acum. Sunt multi de „daca”, mai ales in cea ce priveste a doua conditie pentru ca Traian Basescu si PMP, UDMR, Vasile Blaga si PDL, PNL ar trebui sa stea la aceeasi masa si sa formeze nucleul unei coalitii de guvernare”, a explicat Dospinescu. Analistul politic a adaugat ca Predoiu „este un om politic vazut ca un bun profesionist, dar fara capacitatea de a convinge votantii”, dar a punctat ca principalul semn de intrebare este legat de capacitatea lui Catalin Predoiu de a tine sub control o coalitie de guvernare. „Noua coalitie de dreapta risca sa dea nou guvern CDR. Nu il vad pe Catalin Predoiu reusind sa pastreze unit un guvern in care partenerii se vor critica inca din primele luni”, a adaugat el, scrieEVZ.
Iohannis: „Ponta nu ar trebui sa se foloseasca de necazul si greutatile oamenilor pentru a mai obtine niste voturi”. Candidatul ACL la prezidentiale, Klaus Iohannis, a declarat, luni, la o intalnire cu pensionari, ca premierul Victor Ponta face „promisiuni iluzorii”, el spunand ca guvernantii nu ar trebui sa se foloseasca de necazul si greutatile oamenilor pentru a obtine voturi. Aproximativ 800 de pensionari din ACL s-au intalnit cu Iohannis in sala de festivitati a Cinematografului Patria, unde au mai participat seful de campanie, Vasile Blaga, primarii Andrei Chiliman si Rares Manescu, precum si Mihai Razvan Ungureanu, Sulfina Blaga, Teodor Atanasiu, Petre Roman, Vlad Moisescu. „Am vazut, chiar zilele astea, ca premierul mai face niste promisiuni pentru la anul. Oare cate promisiuni iluzorii am mai auzit de la tanarul prim-ministru si cate dezamagiri au urmat dupa ele? Guvernantii nu ar trebui sa se foloseasca de necazul si greutatile oamenilor pentru a mai obtine niste voturi”, le-a spus Iohannis celor prezenti, anuntaGandul.
Fostul primar al Mangaliei, Zanfir Iorgus, se intoarce in PSD. Nici nu a inceput bine campania electorala ca primele lovituri politice au si inceput sa apara. Una dintre ele a avut loc ieri: fostul primar al Mangaliei, Zanfir Iorgus, care a facut parte din conducerea Partidului Democrat Liberal, si-a dat demisia din partid si s-a inscris in PSD. Nu a facut-o singur, ci insotit de consilierii locali. Desi pare o surpriza, demisia era asteptata in cercurile politice. Iorgus are inca ambitia de a redeveni primar, iar actuala conjunctura ii era nefavorabila. Mangalia are un primar independent, Cristian Radu, care a fost insa sustinut in alegeri de liberali. Initial, USL a mers pe candidati separati: Claudiu Tusac, din partea PSD, si Cristian Radu, fost sef al Garzii Financiare, independent sustinut de PNL. Tusac a facut o figura extrem de slaba in alegeri, iar Radu a castigat la mustata, dupa contestatii, alegerile. Tusac a contestat in instanta victoria, dar nu a primit castig de cauza. Nu a renuntat insa niciodata la scaunul de primar, desi s-a vehiculat chiar si ideea ca doreste ca devina europarlamentar, informeazaRomania Libera.
Comisia juridica a Camerei se intruneste marti pentru analizarea cazului Valerian Vreme. Presedintele Comisiei juridice de la Camera Deputatilor, Bogdan Ciuca, a anuntat ca sedinta pentru analizarea cazului Valerian Vreme va avea loc marti. „Am stabilit ca pana astazi membrii Comisiei juridice consulta documentele din dosar iar maine la ora 12,00 o sa aiba loc sedinta comisiei, pentru a ne incadra in termenul impus de catre Biroul permanent. Este posibil sa dam marti raportul, pana la aceasta data nu s-a solicitat amanarea clarificarii acestui subiect, nu a venit nimeni sa spuna ca nu a avut timp sa studieze dosarul si nu cred ca vor aparea solicitari pana maine, cand luam in analiza acest subiect”, a spus Bogdan Ciuca, potrivit Agerpres. DNA a cerut ridicarea imunitatii parlamentare a deputatului independent Valerian Vreme pentru inceperea urmaririi penale in dosarul licentelor IT. El este acuzat de abuz in serviciu savarsit in perioada in care a fost ministru al Comunicatiilor, scrieEVZ.
Alegeri prezidentiale 2014: Cum au ajuns agenti electorali cei mai de pret intelectuali. Scriitori, actori si politologi si-au exprimat deschis simpatiile sau antipatiile fata de candidatii la alegerile prezidentiale. In cei zece ani de mandat ai actualului presedinte, oamenii de litere care l-au sustinut au fost etichetati drept „intelectualii lui Basescu” si mustrati pentru ca si-au exprimat deschis simpatiile sau antipatiile politice. Anul acesta, campania electorala ii gaseste pe unii dintre intelectualii tarii aliniati in spatele candidatului favorit, in ciuda acuzatiilor de partizanat pe care le infrunta. Fiecare are, insa, preferatul sau, motiv pentru care ciocnirile ideologice nu au intarziat sa apara, anuntaAdevarul.