Sari direct la conținut

Business Report: Profiturile fermierilor, taiate de embargoul Rusiei; Cum vrea Misu Negritoiu sa se transforme intr-un Isarescu al asigurarilor si pensiilor; Posta Romana a deschis prima franciza in Bucuresti

HotNews.ro
BUSINESS REPORT, Foto: Colaj foto
BUSINESS REPORT, Foto: Colaj foto

Profiturile fermierilor, taiate de embargoul Rusiei. In Romania, embargoul Rusiei are cel mai mare impact asupra producatorilor de legume si fructe, deoarece acestia se confrunta cu o invazie de produse destinate initial pietei rusesti si care, in urma restrictiei impuse de Federatia Rusa tarilor membre Comunitatii Europene, au luat calea pietei romanesti ingreunand astfel comertul intern pentru operatorii autohtoni. „Am discutat cu producatorii de legume si fructe si mi-au spus ca in ultima luna le-au scazut profiturile si incasarile cu 20%-30%”, ne-a declarat Ion Cioroianu, consilier in cadrul Asociatiei Fermierilor din Romania (AFR). Din punctul de vedere al lui Gheorghe Vlad, presedintele Asociatia Cultivatorilor de Legume, impactul embargoului din Rusia are efect asupra cantitatilor contractate la export si va afecta fermierii care produc industrial, din sectorul de culturi de legume in spatii protejate, sere-solarii si culturi de legume in camp, pe suprafete mai mari de 10 hectare, scrieCapital.ro.

Compania Nationala Aeroporturi ar fi interesata sa investeasca in finalizarea lucrarilor la Aeroportul Brasov. Conducerea Consiliului Judetean Brasov se afla in discutii avansate cu Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti pentru finalizarea constructiei Aeroportului International Brasov-Ghimbav. Compania nationala este controlata de Ministerul Transporturilor si opereaza aeroporturile din Bucuresti – Otopeni si Baneasa. Potrivit vicepresedintelui Consiliului Judetean Brasov, Mihai Pascu, pentru aeroport ar mai fi nevoie in acest moment de investitii de 42 de milioane de euro. „Suntem in discutii cu Compania Nationala Aeroporturi din bucuresti, o firma controlata de stat, care intentioneaza sa inchida una din pistele Aeroportului Otopeni pentru reabilitare, iar in acest moment ar avea doua posibilitati de redistribuire a traficului – Constanta si Brasov. Constanta este si mai departe de Bucuresti decat Brasovul, iar acolo este si o baza militara americana care ar putea fi foarte activa in cazul unui conflict intre Rusia si Ucraina”, a explicat Pascu, anuntaBursa.ro.

Cum vrea Misu Negritoiu sa se transforme intr-un Isarescu al asigurarilor si pensiilor. Intreg planul de reorganizare al ASF se bazeaza pe un model testat deja la Banca Nationala, lucru evidentiat in repetate randuri de presedintele ASF. Ce nu a spus insa Misu Negritoiu este ca a trimis catre Parlament, la pachet cu „planul de transformare” a institutiei, trei propuneri de schimbare menite sa ii sporeasca semnificativ puterile. Presedintele ar ramane singurul om cu puteri executive din ASF in timp ce functia de primvicepresedinte si una dintre functiile de vicepresedinte ar urma sa fie desfiintate. Boardul institutiei nu ar mai fi organizat pe sectoare adica asigurari, pensii si piata de capital, ci pe functii, informeazaEconomica.net.

Deficitul comercial – o structura: Dupa primele 7 luni din 2014, petrochimia a generat deja un deficit de aproape 3% din PIB in comertul exterior. Deficitul comercial pe primele 7 luni al anului in curs a fost cu aproape 250 milioane euro mai mare decat cel din aceeasi perioada din anul anterior. Potrivit datelor comunicate de INS, exporturile fob au acoperit importurile CIF in proportie de 90%. Domeniile care ne pun probleme in schimburile externe au ramas chimia si petrochimia, care concentreaza 130% (!!) din deficitul total inregistrat. Pe luna iulie, soldul negativ a scazut la 520,3 milioane euro, cu circa sase procente si jumatate mai mic decat in luna precedenta si sub nivelul de 573 milioane euro atins in iulie 2013. In intervalul ianuarie – iulie, comparativ cu aceeasi perioada din anului trecut, atat exporturile cat si importurile au crescut in acelasi ritm ( 8,9% la valori exprimate in lei si 7,5% la valori exprimate in euro). Fapt remarcabil, gradul de acoperire a importurilor cu exporturi (exprimat in termeni FOB/FOB), si-a continuat ascensiunea spre cota de 95%, dupa ce in 2009 atinsese un minim local de 77,9% iar in 2012 parea ca s-a plafonat, scrieCursdeguvernare.ro.

Posta Romana a deschis prima franciza in Bucuresti. Posta Romana impreuna cu Domino Plaza au deschis prima franciza a operatorului national de servicii postale, in Bucuresti. Astfel, aproximativ 80.000 de locuitorii ai Cartierului Tei vor putea sa expedieze colete si sa isi plateasca facturile in acelasi loc in care isi fac si cumparaturile. Subunitatea postala Partener Domino a fost dotata de beneficiarul de franciza cu toate echipamentele necesare activitatii postale si toate sistemele de securitate necesare, conform contractului. Costul estimat al invetitiei facute de compania Domino Servicii Diverse este de aproximativ 40.000 de lei. Beneficiarul va raporta Postei Romane veniturile incasate, urmand sa pastreze o suma constituita din comisioane fixe aplicate pe serviciu sau produs furnizat. Din suma finala, operatorul national de servicii postale va incasa inca o parte de 2%, anuntaEVZ.

Romania, corigenta lumii la sase materii. Infrastructura, regimul de impozitare si relatiile de munca sunt domeniile in care stam cel mai rau. Povara fiscala ce apasa pe investitii si pe piata muncii, incapacitatea de a pastra talentele, starea infrastructurii si cooperarea insuficienta dintre sefi si subalterni plaseaza tara noastra pe cele mai joase pozitii intr-un top mondial intocmit pe criterii de competitivitate. Tara noastra se plaseaza pe ultimele locuri dupa criteriile de competitivitate ale Forumului Economic Mondial, din cauza regimului taxelor, infrastructurii si politicilor de resurse umane. Editia pe acest an a Raportului Global al Competitivitatii, lansata recent de Forumul Economic Mondial (organizatorul summit-urilor anuale de la Davos), ne plaseaza pe locul 59 din 144 de tari, in urcare cu 17 pozitii fata de editia anterioara. La mai multe criterii, Romania se mentine insa pe locuri mai joase de 120, adica printre corigentele lumii, iar aceste criterii tin de infrastructura, taxare si relatiile de munca, informeazaAdevarul.

Cum pot fi acoperite pierderile contabile din punct de vedere fiscal. Fie ca anii crizei si-au spus cuvantul asupra profitabilitatii, fie ca se afla in faza de start-up, numeroase societati au inregistrat pierderi. In cele ce urmeaza vom analiza cum pot fi acoperite pierderile contabile prin utilizarea sumelor inregistrate in alte conturi de capitaluri proprii, precum si implicatiile fiscale care ar putea rezulta in fiecare situatie Conform art. 19 alin. (4) din Legea contabilitatii, „pierderea contabila reportata se acopera din profitul exercitiului financiar si cel reportat, din rezerve, prime de capital si capital social, potrivit hotararii adunarii generale a actionarilor sau asociatilor”. Prevederea de mai sus este mentionata si de Ordinul nr. 3055, care mentioneaza ca „in lipsa unor prevederi legale exprese, ordinea surselor din care se acopera pierderea contabila este la latitudinea adunarii generale a actionarilor sau asociatilor, respectiv a consiliului de administratie”, scrieCapital.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro