Sari direct la conținut

Fiul omului de afaceri Viorel Micula a picat Bac-ul si in sesiunea de toamna: el a fost eliminat din examen pentru ca a incercat sa copieze. Presa britanica: "A aflat pe propria piele ca banii nu pot cumpara totul"

HotNews.ro
Victoras Micula, in Daily Mirror, Foto: captura mirror.co.uk
Victoras Micula, in Daily Mirror, Foto: captura mirror.co.uk

Victoras Micula, fiul omului de afaceri oradean Viorel Micula, a fost eliminat din examen in sesiunea de toamna a Bacalaureatului, dupa ce a fost prins copiind la proba scrisa de Limba si literatura romana, relateaza VoceaTransilvaniei.ro. Adolescentul, cunoscut pentru stilul sau de viata extravagant, nu reusise sa promoveze Bacalaureatul nici in prima sesiune, el picand examenul tot la proba de Romana. Despre „performanta” fiului milionarului roman a scris si tabloidul britanic Daily Mirror, afirmand ca acesta „a aflat pe propria piele ca banii nu pot cumpara totul”.

Victoras Micula a fost dat afara din examenul sustinut la proba de Romana in sesiunea a doua a Bacalaureatului, fiind prins de profesorii supraveghetori ca a incercat sa copieze. El declarase pentru VoceaTransilvaniei.ro, inainte de a intra in sala, ca nu are emotii si ca este bine pregatit pentru proba scrisa, dupa ce, in sesiunea anterioara, la Limba si Literatura Romana a primit nota 4. In sesiunea din luna iulie, tanarul a obtinut nota 7.80 la disciplina obligatorie a profilului – Matematica, respectiv nota 8.60 la proba la alegere – Geografie.

Publicatia locala mai relateaza ca, dupa ce a picat la prima sesiune a Bacalaureatului, Victoras Micula a dat fuga la Mamaia pentru a-si etala bolidul primiti in dar de la parinti. „Masinuta mea e o masinuta rapida, zgomotoasa si… scartie cand plec cu ea. De obicei oamenii ma injura cand vad ca ies cu ea”, marturisea tanarul de 18 ani la emisiunea vacantalamare.ro.

„Bac-ul nu e important, ce sa facem cu el? Mi-am uitat telefonul la mine in sala de examen si… asta e. Sper sa il dau la anul”, mai spunea el.

Conform regulamentului, insa, el nu mai are dreptul sa sustina examenul in urmatoarele doua sesiuni.

In ultima vreme, Victoras Micula a fost mai mult preferatul tabloidelor, nu de mult el reusind sa-si avarieze superbul bolid, in valoare de circa 200.000 de euro, intr-o parcare din Oradea, mai scrie VoceaTransilvaniei.ro. Potrivit sursei citate, tanarul este cunoscut si pentru faptul ca nu iese niciodata singur la plimbare, el fiind mereu escortat de cate doua masini de teren pline cu garzi de corp.

Publicatia aminteste si ca el a reusit sa uimeasca, anul trecut, cand a decis ca trebuie sa se roage la mormantul parintelui Arsenie Boca si, intrucat avea 17 ani si nu avea permis, a inchiriat un elicopter care l-a lasat la doar 200 de metri de locul sacru.

Victoras Micula este fiul omului de afaceri Viorel Micula, cel care impreuna cu fratele sau vitreg detine compania European Drinks. Averea familiei este estimata la 160 de milioane de euro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro