Sucurile s-ar putea scumpi cu 20-50% dacă se adaugă taxă pe zahăr, spun companiile din piață
În Coaliție se discută zilele astea creșteri de taxe, inclusiv introducerea uneia pentru băuturile răcoritoare. Asociația Națională pentru Băuturi Răcoritoare (ANBR) avertizează că impactul direct al unei posibile accize va determina o creștere directă a prețului mediu pe litru la raft între 20-25% și până la 50% pentru băuturile în ambalaje la peste 2,5l.
„Posibila suprataxare a băuturilor răcoritoare cu zahăr în contextul noilor ajustări fiscale analizate de Guvern se va resimți direct în buzunarul consumatorului”, menționează sursa citată.
Alice Nichita, președinte ANBR, amintește că „cea mai recentă măsură de acest gen, introdusă cu doar 6 luni în urmă, este mărirea cotei de TVA de la 9 la 19% și care se aplică doar pentru băuturile răcoritoare, cu sau fără zahăr”.
„Această măsură profund discriminatorie a determinat deja o scădere a pieței de aproximativ 6% și o nouă taxă adresată doar producătorilor de băuturi răcoritoare pune o presiune greu de gestionat de către orice companie”, a afirmat ea.
Asociația estimează reducerea veniturilor virate la bugetul de stat.
„Estimăm o scădere a volumelor de vânzări care va conduce la o diminuare cu 52 milioane euro a TVA-ului achitat la bugetul de stat, la care se adaugă scăderea pe lanțul de valoare a taxelor și impozitelor plătite, pornind de la furnizorii de materii prime (ingrediente, ambalaje), partenerii comerciali, până la industria Horeca”, spune Asociația.
În perioada 2017-2020, industria de băuturi răcoritoare a contribuit direct la bugetul de stat cu peste 416 milioane euro reprezentând TVA și impozite indirecte, conform unui studiu din 2022 efectuat de Deloitte România.
ANBR mai afirmă că efectele negative vor fi resimțite de întregul lanț de valoare, de la fermierii care cultivă sfecla de zahăr în România, până la magazine, baruri și restaurante, inclusiv prin pierderi de locuri de muncă. În perioada 2017-2020, industria băuturilor răcoritoare a susținut, în medie, anual, peste 70.000 de locuri de muncă, prin efect direct, indirect și indus.
Reamintim că în Coaliție se discută o serie de creșteri de taxe. Una dintre măsurile discutate este chiar creșterea TVA de la 19%, la 22%, precum și reducerea excepțiilor din construcții, agricultură și industria alimentară, în sensul de a plăti CASS, dacă tot beneficiază de sănătate.