Sari direct la conținut

LIVE Război în Ucraina, ziua 505: 200 de soldați ruși ar fi fost fost uciși într-un atac recent / Biden, mesaj clar pentru Ucraina / Trupele ucrainene avansează la sud de Bahmut

HotNews.ro
Soldat ucrainean pe un blindat suedez CV90 pe frontul din Bahmut, Foto: Roman Chop / AP / Profimedia
Soldat ucrainean pe un blindat suedez CV90 pe frontul din Bahmut, Foto: Roman Chop / AP / Profimedia

În timp ce exploziile răsună în capitală și în alte centre regionale după mai bine de 500 de zile de la invazia Rusiei, oficialii militari au declarat că forțele ucrainene fac progrese în contraofensiva lor pe liniile de front din est și sud. Acestea includ câștiguri teritoriale în apropierea orașului devastat Bahmut, capturat de forțele rusești în luna mai după luni de lupte. Cel puțin o persoană a murit și patru au fost răniți de resturile unor drone kamikaze doborâte de apărarea antiaeriană din Kiev în al treilea atac consecutiv care a avut loc în noaptea de miercuri spre joi.

SINTEZA ZILEI

  • Președintele american Joe Biden a transmis un mesaj clar Ucrainei joi, afirmând că nicio țară nu se poate alătura NATO în timp ce se află într-un război, deoarece acest lucru ar „garanta” un al treilea război mondial.
  • Până la 200 de soldați și comandantul orașului Tokmak, ocupat de Rusia, au fost uciși într-un atac recent asupra unei baze rusești, a afirmat un oficial ucrainean.
  • Munițiile cu dispersie furnizate de SUA vor fi folosite strict pentru „curățarea” teritoriului împotriva pozițiilor defensive rusești concentrate, a declarat pentru Radio Europa Liberă purtătorul de cuvânt al grupului operativ-strategic Tavria, Valerii Șerșen.
  • Proiectilele controversate nu vor fi folosite în orașe, în zone dens populate sau pe teritoriul rusesc, a adăugat el.
  • Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că armele livrate de occidentali Ucrainei nu vor schimba nimic pe câmpul de luptă, ci doar va escalada și mai mult conflictul, adăugând că tancurile de fabricație străină sunt o „țintă prioritară” pentru forțele Moscovei, relatează Reuters.
  • Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat joi seară, în discursul către compatrioţi, că şase ţări s-au alăturat deja acordului-cadru propus de G7 – grupul ţărilor democratice cu cele mai puternice economii – anunţat la summitul NATO de la Vilnius prin care Kievului i se furnizează garanţii de securitate până la aderarea propriu-zisă la alianţa militară occidentală.
  • Grupul de mercenari Wagner nu mai participă în mod semnificativ la operațiunile militare ruse din Ucraina, a declarat joi Pentagonul, la mai bine de două săptămâni după ce grupul a organizat o scurtă revoltă armată în Rusia, relatează Reuters.
  • Directorul general al ROSATOM: „Ar trebui să fii un idiot complet” pentru a arunca în aer centrala Zaporojie

Principalele informații despre războiul din Ucraina, ziua 505, LIVETEXT:

01:18Munițiile cu dispersie „vor fi folosite doar pentru curățarea teritoriilor ocupate”

Munițiile cu dispersie furnizate de SUA vor fi folosite strict pentru curățarea teritoriului împotriva pozițiilor defensive rusești concentrate, a declarat pentru Radio Free Europe/Radio Liberty purtătorul de cuvânt al grupului operativ-strategic Tavria, Valerii Shershen, potrivit Sky News.

Proiectilele controversate nu vor fi folosite în orașe, în zone dens populate sau pe teritoriul rusesc, a adăugat el.

00:43Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat joi seară, în discursul către compatrioţi, că şase ţări s-au alăturat deja acordului-cadru propus de G7 – grupul ţărilor democratice cu cele mai puternice economii – anunţat la summitul NATO de la Vilnius prin care Kievului i se furnizează garanţii de securitate până la aderarea propriu-zisă la alianţa militară occidentală.

23:32Un oficial ucrainean susține că până la 200 de soldați ruși au fost uciși într-un atac recent

Până la 200 de soldați și comandantul orașului Tokmak, ocupat de Rusia, au fost uciși într-un atac recent asupra unei baze rusești, a afirmat un oficial ucrainean.

„Forțele noastre de apărare au acționat cu succes asupra pozițiilor ocupanților din Tokmak”, a declarat pe Telegram Ivan Fedorov, primarul orașului Melitopol, ocupat în sudul Ucrainei.

23:09 Grupul de mercenari Wagner nu mai participă în mod semnificativ la operațiunile militare ruse din Ucraina, a declarat joi Pentagonul, la mai bine de două săptămâni după ce grupul a organizat o scurtă revoltă armată în Rusia, relatează Reuters.

22:43 Ungaria a semnalat joi că ar putea ratifica cererea Suediei de a adera la NATO în toamnă, un parlamentar al partidului de guvernământ declarând că decizia Turciei de a susține candidatura Suediei a deschis ușa pentru consolidarea alianței într-un moment de nevoie, relatează Reuters.

21:55Viceministrul rus de externe Serghei Verșinin a discutat miercuri despre acordul cu cereale la Marea Neagră cu omologul său turc Burak Akcapar, a informat joi Ministerul rus de Externe, relatează Reuters.

Potrivit ministerului, conversația a fost inițiată de Turcia și „s-a acordat o atenție deosebită implementării „inițiativei Mării Negre” privind exportul de alimente ucrainene”.

Primul răspuns al lui Putin după summitul NATO de la Vilnius

21:00Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că armele livrate de occidentali Ucrainei nu vor schimba nimic pe câmpul de luptă, ci doar va escalada și mai mult conflictul, adăugând că tancurile de fabricație străină sunt o „țintă prioritară” pentru forțele Moscovei, relatează Reuters.

În primul său răspuns public după summitul NATO, Putin a reiterat opoziția puternică a Moscovei față de aderarea Ucrainei la alianță, spunând că acest lucru ar amenința interesele strategice ale Rusiei.

„Acest lucru nu va crește securitatea Ucrainei în sine. Și, în general, va face lumea mult mai vulnerabilă”, a spus el.

Orice țară are dreptul să-și îmbunătățească securitatea, a adăugat el, dar nu pe cheltuiala altei țări.

20:25 Mai mulți recruți ruși s-ar fi luat la bătaie într-o unitate militară din împrejurimile Moscovei.

Potrivit blogului rusesc „Semănătorul vântului” de pe Telegram, bătaia generală a avut loc pe fondul consumului ridicat de alcool

19:35 Președintele Vladimir Putin a declarat joi că Rusia s-ar putea retrage din acordul cu cereale la Marea Neagră până când celelalte părți își vor îndeplini promisiunile, relatează Reuters.

Acordul, care permite exportul în siguranță de cereale și îngrășăminte ucrainene din porturile Mării Negre, urmează să expire lunea viitoare. Moscova a amenințat în mod repetat că va bloca extinderea acordului.

Putin, vorbind la televiziunea de stat, a spus că Rusia a luat legătura cu ONU în această chestiune, dar a spus că nu a văzut un mesaj adresat lui de la secretarul general al ONU care să sugereze un compromis pentru a salva acordul.

Biden: Nicio țară nu se poate alătura NATO în timp ce se află într-un război

19:20Putin a evitat să menționeze NATO în primul său discurs de la summitul de la Vilnius

În timp ce diplomația occidentală și construcția de alianțe continuă în ritm alert, Vladimir Putin a ținut un discurs la Moscova, la un forum tehnologic.

Analiștii se așteptau ca el să răspundă la expansiunea NATO, dar în schimb, liderul de la Kremlin a vorbit doar despre criza actuală.

19:01Președintele american Joe Biden a transmis un mesaj clar Ucrainei joi, afirmând că nicio țară nu se poate alătura NATO în timp ce se află într-un război, deoarece acest lucru ar „garanta” un al treilea război mondial.

18:59Președintele american Joe Biden a ironizat joi situația liderului grupului Wagner, Evgheni Prigojin, despre care a spus că ar trebui să fie „atent la ce mănâncă”, după revolta sa eșuată împotriva conducerii militare a Rusiei care a fost considerată cea mai gravă provocare pentru Vladmir Putin de la obţinerea puterii în 1999, relatează AFP.

18:25Președintele american Joe Biden spune că „nu există nicio perspectivă reală ca Putin să folosească arme nucleare” când a fost întrebat dacă președintele rus ar putea escalada situația din Ucraina după hoasul produs de revolta eșuată a grupului Wagner, relatează The Guardian și Reuters.

De asemenea, Ucraina se va alătura NATO, iar președintele rus Vladimir Putin va decide în cele din urmă că nu este în interesul Rusiei să continue războiul.

„Nimeni nu se poate alătura NATO în timp ce are loc un război”, a spus Biden, deoarece ar garanta un al treilea război mondial.

Directorul general al ROSATOM: „Ar trebui să fii un idiot complet” pentru a arunca în aer centrala Zaporojie

18:20Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a discutat joi despre Ucraina cu cel mai înalt diplomat al Chinei, Wang Yi, în marja unei întâlniri ASEAN din Indonezia, a anunțat Ministerul, relatează Reuters.

„A avut loc un schimb de opinii cu privire la situația actuală din jurul crizei ucrainene. S-a acordat atenție evaluării eforturilor comunității internaționale de a lansa un proces pașnic de negocieri asupra Ucrainei”, se arată într-un comunicat.

18:08Putin și-a încheiat discursul și participă acum la o discuție de grup

Președintele rus și-a încheiat discursul și se află pe scenă alături de alte șapte persoane implicate în sectoarele științei și tehnologiei și participă la o discuție de grup.

Discursul său a fost axat pe necesitatea ca Rusia să își dezvolte propriile tehnologii pentru a nu depinde de Occident. Putin a declarat că adversarii Rusiei au încercat să limiteze capacitățile tehnologice ale națiunii, dar a afirmat că au „eșuat” în acest demers.

17:55Directorul general al ROSATOM: „Ar trebui să fii un idiot complet” pentru a arunca în aer centrala Zaporojie

Contrazicand afirmațiile Ucrainei potrivit cărora Moscova ar fi complotat pentru a arunca în aer centrala ocupată de Rusia, Alexei Likhachev, a declarat că numai un „idiot” ar face un astfel de lucru nesăbuit, potrivit Reuters.

17:11Rușii au atacat Insula Șerpilor lansând cu ajutorul avioanelor „bombe aeriene puternic explozive” în zorii zilei 13 iulie, scrie Ukrainska Pravda, citând Comandamentul Operațional de Sud al Ucrainei.

Comendamentul a mai spus că rușii continuă să folosească avioane tactice în districtul Berîslav. Miercuri, a fost atacată cu bombe aeriene ghidate în special așezarea Kozațke.

În total, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate peste 70 de atacuri de artilerie, folosind peste 460 de obuze.

Vilnius a fost un duș rece pentru elita de la Kiev

16:58Putin a ajuns cu trei ore întârziere pentru a-și ține discursul de la Moscova

Președintele rus trebuia să vorbească la un forum tehnologic în urmă cu trei ore, dar abia acum a apărut pe scenă, potrivit Sky News.

Este pentru prima dată când președintele vorbește în public de la conferința NATO de la Vilnius.

16:22Un general ucrainean a confirmat joi pentru CNN că Ucraina a primit controversatele muniții cu dispersie din partea SUA, după ce președintele Joe Biden a declarat săptămâna trecută că a luat „decizia dificilă” de a aproba transferul acestora către Ucraina.

15:32Rusia susține că un lunetist de recunoaștere al său cu porecla „Saigon” din trupele aeropurtate a eliminat 18 militari ucraineni în doar două zile în zona „operațiunii militare speciale” din Ucraina.

14:48Consilierul şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Mihailo Podoliak, a expus joi într-o intervenţie televizată trei scenarii pe care conducerea ucraineană le examinează privind încheierea războiului declanşat de Rusia, vorbind de o victorie, moarte „treptată” sau „foarte lentă”.

14:40„Vilnius a fost un duș rece pentru elita de la Kiev” – interviu cu analistul Armand Goșu

Birocrația NATO n-a găsit o formulă care să exprime inevitabilitatea aderării Ucrainei la Alianța Nord-Atlantică. SUA, cel puțin, dar și Germania, Franța, Italia și alți aliați din NATO, se tem că o victorie a Ucrainei ar putea fi o lovitură prea dură pentru Rusia, o lovitură care ar declanșa procese greu de prevăzut și controlat.

13:38De la începutul contraofensivei în 4 iunie, forțele ucrainene au eliberat aproape aceeași suprafața de teritoriu pe care Rusia a cucerit-o în șase luni, susțin analiștii de la Institutul pentru Studiul Războiului, citat de Sky News.

13:18Preşedintele american Joe Biden a declarat miercuri că ia în considerare autorizarea transportului către Ucraina a unor rachete ATACMS cu rază mai lungă de acţiune, dar că altă muniție este mai importantă acum pentru forțele ucrainene.

Pot avioanele F-16 să lanseze bombe nucleare?

12:10Suspilne, televiziunea de stat ucraineană, a relatat că persoana ucisă joi la Kiev a murit în urma unui incendiu produs în locuința victimei, și nu ca urmare a unei acțiuni a Moscovei, relatează The Guardian.

Primarul Vitali Klitschko declarase anterior că trupul unui locuitor a fost recuperat atunci când serviciile de urgență au stins un incendiu în districtul istoric Podil din capitală, și s-a presupus că incendiul a fost declanșat de căderea unor resturi de drone, dar, potrivit serviciilor de urgență de stat, nu este cazul.

12:05VIDEO Au reușit rușii să captureze un Bradley american intact? Ce arată imaginile și detaliul îngrijorător pentru armata ucraineană

11:01Pot avioanele F-16 să lanseze bombe nucleare? Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a avertizat joi că Rusia va considera prezenţa în Ucraina a avioanelor de vânătoare F-16 o ameninţare în domeniul nuclear însă experții notează că acesta scoate informații din context.

10:44Statul Major al Forţelor Armate din Ucraina a confirmat că mai mulţi militari ruşi şi-au pierdut viaţa într-un atac ucrainean asupra hotelului Duna din oraşul ucrainean Berdiansk, în care, potrivit diverselor canale Telegram, ar fi murit generalul rus Oleg Tsokov, transmite joi EFE.

10:09 Serviciul Federal de Securitate al Rusiei a reținut un activist LGBT pentru trădare, a anunțat joi agenția de știri TASS, citată de Reuters.

TASS a precizat că individul s-a oferit voluntar pentru grupul de drepturi OVD-Info și a donat bani armatei ucrainene, potrivit FSB.

Kievul, atacat pentru a treia noapte consecutivă

09:11Autoritățile ucrainene au declarat că forțele de apărare au doborât 20 de drone rusești și două rachete de croazieră în atacul care a provocat moartea unei persoane și rănirea altor 4 oameni în capitala Ucrainei, potrivit The Guardian.

„Avem o operațiune de apărare aeriană de succes”, a declarat purtătorul de cuvânt al forțelor aeriene, Iurii Ignat, la televiziunea națională.

„ouăzeci de Shahed au fost distruse – toate cele care zburau au fost doborâte”.

Cele 20 de drone de atac Shahed de fabricație iraniană au fost distruse „n principal în regiunea Kievului”, a precizat forțele aeriene ucrainene într-o declarație separată pe Telegram.

Dronele „u intrat în capitală din diferite direcții”, a declarat anterior administrația militară din Kiev pe Telegram.

08:00Producția românească de grâu sau rapiță din 2023 va fi mai mare cu 15-20 % față de anul trecut, dar tot nu acoperă cheltuielile fermierilor locali, care, în plus, trebuie să facă față și presiunii cerealelor ucrainene, ce au costuri de producție la aproape jumătate față de cele din UE, spune Alina Crețu directorul executiv APPR, într-un interviu pentru HotNews.ro.

07:12Atacuri nocturne asupra Kievului au provocat cel puţin un mort şi patru răniţi, au informat joi autorităţile locale, în cursul celei de-a treia nopţi de lovituri aeriene cu drone kamikaze asupra capitalei ucrainene unde s-au auzit explozii în mai multe cartiere, relatează AFP.

01:02Rusia afirmă că NATO a revenit la „stratagemele Războiului Rece” după summitul din Lituania

Ministerul rus de Externe a declarat miercuri că rezultatele summitului NATO de la Vilnius, Lituania, demonstrează că alianța militară „s-a întors în cele din urmă la stratagemele Războiului Rece”, potrivit CNN.

„Occidentul colectiv condus de Statele Unite nu este pregătit să suporte formarea unei lumi multipolare și intenționează să-și apere hegemonia prin toate mijloacele disponibile, inclusiv cele militare”, a declarat ministerul într-un comunicat.

00:45Hackeri ruși ar fi scurs documente despre pregătirile summitului NATO de la Vilnius, dar la finalul întâlnirii de două zile

Un grup de hackeri ruși a publicat informații confidențiale despre pregătirile pentru summitul Alianței Nord-Atlantice de la Vilnius, în seara zilei de 12 iulie, scrie European Pravda, citând unul dintre cele mai mari site-uri de știri din Lituania, 15 min, potrivit Ukrainska Pravda.

00:30Trupele ucrainene avansează la sud de Bahmut – ministrul Apărării din Ucraina

Forțele ucrainene au reușit să avanseze la sud de Bahmut, potrivit ministrului adjunct al apărării din Ucraina, citată de Sky News.

Hanna Maliar a declarat că trupele de apărare sunt acum la granițele orașului devastat din estul țării, care a fost scena a luni de lupte sângeroase înainte de a fi capturat de Rusia în luna mai.

De asemenea, armata ucraineană a respins trupele rusești care încercau să avanseze în direcțiile Kupiansk, Limansk, Avdiivka și Mariinsk, a precizat Maliar într-o postare pe Telegram.

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:

  • Un grup de hackeri ruși a publicat informații confidențiale despre pregătirile pentru summitul Alianței Nord-Atlantice de la Vilnius, în seara zilei de 12 iulie, scrie European Pravda, citând unul dintre cele mai mari site-uri de știri din Lituania, 15 min, potrivit Ukrainska Pravda.
  • România va începe să antreneze piloţi ucraineni pe avioane de luptă F-16, posibil începând de luna viitoare, potrivit CNN, care citează o sursă familiară cu discuţiile în curs.
  • Ucraina ar putea primi de la SUA rachete cu rază lungă de acțiune ATACMS, a declarat un general american.
  • Rusia afirmă că NATO a revenit la „stratagemele Războiului Rece” după summitul din Lituania.
  • Președintele turc Tayyip Erdogan a declarat miercuri că va transmite parlamentului ratificarea aderării Suediei la NATO la deschiderea sesiunii parlamentare din toamnă, adăugând că se așteaptă ca Stockholm să ia niște măsuri împotriva terorismului în schimbul aprobării, relatează Reuters.
  • Secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace, i-a comparat miercuri pe ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, şi pe şeful Statului Major al armatei, Valeri Gherasimov cu celebrul cuplu de comedianți Stan Laurel și Oliver Hardy, cunoscuți în România ca Stan și Bran, relatează Reuters.
  • Rusia este în prezent „fragilă, din punct de vedere militar și politic”, a declarat miercuri președintele francez Emmanuel Macron într-un discurs susținut la summitul NATO din Lituania, potrivit CNN.
  • Grupul de mercenari Wagner finalizează predarea armelor către forțele armate regulate ale Rusiei, a anunțat miercuri Ministerul rus al Apărării, la mai bine de două săptămâni după ce grupul a organizat o scurtă revoltă armată, relatează Reuters.

––––––

Evenimentele de miercuri privind agresiunea rusă au fost LIVE aici pe HotNews.ro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro