Sari direct la conținut

Tariful pentru distributia si transportul energiei termice din Capitala ar putea creste pana la 21% pentru agentii economici si 10% pentru consumatorii casnici. Primaria Capitalei analizeaza posibilitatea de a subventiona aceasta majorare

HotNews.ro
Calorifer cu repartitor, Foto: Agerpres
Calorifer cu repartitor, Foto: Agerpres

Tariful pentru distributia si transportul energiei termice din Capitala, furnizata de RADET, ar putea creste cu circa 10,7% pentru consumatorii casnici si 21,41% pentru consumatorii non-casnici, potrivit unui proiect de hotarare aflat in dezbatere publica pe site-ul Primariei Capitalei. Aceasta propunere de majorare vine dupa ce si ELCEN a majorat la sfarsitul anului 2013 pretul de producere a gigacaloriei de la 151,42 lei Gcal la 168,81 lei/Gcal fara TVA. Astfel, per total, daca se va aproba si majorarea tarifului de transport, gigacaloria va creste cu aproape 30 de lei, de la 320 lei la circa 350 lei. Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat pentru HotNews.ro ca analizeaza posibilitatea de a subventiona aceasta majorare.

documente

Proiect gigacalorie

(25 Aug 2014) PDF, 1MB

Potrivit proiectului de hotarare afisat pe site-ul Primariei Capitalei, pentru transportul si distributia energiei termice din punctele termice urbane, consumatorii casnici ar putea plati 117,61 lei/gigacalorie fara TVA fata de 106,24 lei cat este in prezent, iar cei noncasnici – 128,99 lei/Gcal.

Pretul pentru transportul energiei termice pentru agentii economici cu puncte termice proprii va scadea cu 0,86%, de la 61 lei/Gcal fara TVA la 60,48 lei/Gcal, iar pentru consumatorii non-casnici va creste cu 11,74%.

Proiectul de hotarare urmeaza a fi supus aprobarii Consiliului General si va intra in vigoare daca alesii locali le aproba.

Aceste cresteri de pret se reflecta in pretul final al gigacalorieical platit de bucuresteni, acesta fiind compus din costul de producere al energiei termice si costul de distributie si transport. In prezent, gigacaloria costa 320 lei cu TVA, dintre care pretul de producere este de circa 151 lei, iar pretul de distributie 106 lei plus TVA.

Daca Consiliul General al Municipiului Bucuresti va aproba majorarea tarifului de distributie, in conditiile in care la sfarsitul anului 2013, ANRE a aprobat cresterea pretului gigacaloriei produsa de ELCEN de la 151,42 lei Gcal la 168,81 lei/Gcal fara TVA pentru consumatorii casnici, pretul total al gigacaloriei va ajunge la circa 350 lei.

In prezent, Primaria Capitalei subventioneaza din cei 320 de lei cat costa gigacaloria la populatie circa 47%, cetatenii platind doar circa 170 lei/gigacalorie. Chiar daca Primaria va decide sa subventioneze si aceasta crestere de tarif cu circa 30 de lei/gigacalorie, ca pretul la populatiei sa ramana neschimbat, banii vin tot de la bugetul local, adica banii cetatenilor, suma alocata in plus alocata pentru subventie fiind luata de obicei de la investitii. Potrivit datelor de pe site-ul municipalitatii este vorba de 53 milioane lei in plus pe an, fata de circa cele 550 de milioane care se dau in 2014 pentru subventie.

Reprezentantii Primariei Capitalei au raspuns unei solicitari HotNews.ro, spunand ca eventuala crestere a pretului de transport al energiei termice este cauzata de marirea costului de producere a acesteia.

„In Municipiul Bucuresti, energia termica este produsa de catre Elcen, CET Grivita si Vest-Energo si furnizata catre RADET. RADET achizitioneaza de la cei trei producatori energie termica pentru a asigura caldura si apa calda la consumatorii casnici si non casnici din Municipiul Bucuresti. De la 1 ianuarie, prin deciziile ANRE nr. 3506/27.11.2013, 3518/27.11. 2013 si 3513/ 27.11.2013, pretul de producere al energiei termice la cei 3 producatori a crescut. Aceasta crestere a pretului se reflecta direct in tariful de transport si distributie aplicat de RADET. In aceste conditii a fost necesar sa se reactualizeze si tarifele de transport si distributie practicate de RADET.Propunerile de majorare a tarifului de transport si distributie au fost avizate de Autoritiatiea Nationala de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilitai Publice”, se arata in raspunsul Primariei Capitalei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro