Sari direct la conținut

webRelease: Seara de opera pentru copiii din Arad

webPR.ro
Don Pasquale, Foto: Opera Comica
Don Pasquale, Foto: Opera Comica

In avanpremiera stagiunii 2014-2015, Opera Comica pentru Copii evolueaza pe scena Teatrului de vara Ethos din Arad (str. Gh. Baritiu, nr. 16), unde va prezenta marti, 26 august 2014, de la 19.30, spectacolul „Don Pasquale”, dupa celebra opera semnata de Gaetano Donizetti. Evenimentul se inscrie in seria manifestarilor pe care Centrul Cultural Judetean Arad le propune publicului pe perioada verii. Printre personalitatile prezente pe scena Teatrului Ethos in luna august se numara si naistul Gheorghe Zamfir, percutionistul Ovidiu Lipan Tandarica, dirijorul Tiberiu Soare si actorul Ion Caramitru.

Conducerea muzicala a montarii regizate de Cristian Mihailescu ii apartine dirijorului Ciprian Teodorascu, iar scenografia este conceputa de Viorica Petrovici. In distributia spectacolului pentru copii se regasesc solistii Stefan Schuller, Andrei Lazar, Feng Shuang, Oana Serban, Lucia Racoveanu, Roberta Enisor, Jennifer Dumitrascu si Bogdan Serban. Acompaniamentul instrumental este sustinut de pianista Madalina Florescu, alaturi de ansamblul format din Luiza Carlan (flaut), Lucia Petroianu (oboi), Cristian Petrisor (clarinet), Karpatti Zoltan (fagot), Radu Petrica (corn).

„Don Pasquale” este unul dintre cele mai noi si mai apreciate titluri din repertoriul Operei Comice pentru Copii. Lucrarea lui Donizetti, este una dintre „bijuteriile” belcanto-ului italian. „Don Pasquale” se inspira din personajele pline de farmec ale commediei dell’arte, putand fi usor identificate trasaturi si situatii specifice unor caractere ca Pantalone, Pierrot, Colombina, Scapino. Opera a fost un mare succes inca de la premiera petrecuta in 1843, la Paris, fiind considerata – alaturi de „Barbierul din Sevilla” sau „Elixirul dragostei” – una dintre cele trei mari capodopere ale operei comice. In Romania, versiunea adaptata pentru tinerii spectatori a avut premiera la Opera Comica pentru Copii in luna martie a acestui an.

„Nu exista teatru liric important din lume sa nu fi montat acest titlu. Este cea mai melodioasa opera a lui Donizetti. Batranelul nostru, pe nume Don Pasquale, este un caraghios. Vrea sa se insoare acum, cand ar trebui sa spuna povesti nepotilor! Mai mult decat atat, nu il lasa pe nepotul sau, Ernesto, sa o ia in casatorie pe iubita sa, Norina. Cei doi indragostiti ii vor juca insa o farsa grozava! Montarea mea poate fi plasata in orice epoca, tocmai pentru a sublinia ca subiectul poate fi valabil oricand. Imi doresc ca dupa ce vad aceasta productie, toti copiii sa plece acasa indragostiti de spectacolul de opera.”, a declarat regizorul Cristian Mihailescu.

Opera Comica pentru Copii este prima companie romaneasca de gen, fondata in 1998 si institutionalizata de catre Primaria municipiului Bucuresti in anul 2003. Are in palmares 26 de premii internationale si 30 de premii nationale, joaca peste 200 de spectacole pe parcursul unei stagiuni, 60.000 de spectatori trecandu-i anual pragul.

_______________________________

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro