Multe persoane care au vândut produse prin OLX au primit notificare de conformare de la ANAF: trebuie să depună Declaratia unică și să plătească taxele
Unele persoane fizice au primit notificare de conformare de la ANAF pentru că au avut venituri din vânzarea de produse pe site-uri precum OLX. Practic, ANAF identifică pe cei care au desfășurat, de fapt, activitate comercială.
În cazul unor persoane, ANAF a observat că nu a declarat veniturile începând din 2017.
Cei care au primit o astfel de adresă de la Fisc trebuie să depună Declarația unică, fiind considerate venituri din activități independente.
În caz contrar, urmează să fie supuse controlului Direcției Generale Antifraudă Fiscală.
ANAF folosește datele primite de la curieri pentru a indentifica persoanele respective.
„Nu vom lua în considerare persoane care au vândut pe OLX bicicleta copilului. Ne îndreptăm către persoanele care fac activitate comercială”, declara, recent, Teodor Alexandru Georgescu – director general Antifraudă.
Potrivit acestuia, pentru persoanele cu venituri de peste 500.000 lei, în primă fază, a fost inițiată verificarea documentară, adică un control care se face de la sediul ANAF, urmând ca la finalul controlului să se emită decizie de impunere.
„Celelalte persoane cu sume sub 500.000 lei vor primi acasă o notificare din partea ANAF de conformare. Dacă nu se vor conforma vor urma controale”, a precizat el, în urmă cu câteva luni.
Unele persoane, dintre cele care care au primit notificări, au avut venituri sub 200.000 lei.
Potrivit consultantului fiscal Cornel Grama, persoanele care nu se conformează se pot trezi cu o impunere din oficiu, iar pe lângă asta riscă să fie acuzate de evaziune.