Radiografia unei institutii nefunctionale: De ce tace CNA in fata linsajelor mediatice si a manipularilor fara precedent de la Antena 3
CNA tace mormantal de cand Antena 3 a lansat cea mai dura campanie de manipulare, dezinformare si atacuri la adresa justitiei de pana acum, in urma condamnarii fondatorului sau Dan Voiculescu. Nicio decizie, nicio luare de pozitie din partea presedintelui Laura Georgescu, nicio tentativa de a aduce oamenii in sedinta pentru a discuta ce se intampla la televiziunea de stiri. Forul audiovizual este vizibil paralizat de luni intregi, iar pentru multi aceasta tacere nu mai e ceva iesit din comun. Dar efectul nociv asupra telespectatorilor si celor care sunt tinta atacurilor furibunde de la TV ramane, iar linistea CNA ascunde jocuri de culise ce leaga presiunile politicului de cercetarile DNA in cazul sefei Laura Georgescu. Si toamna electorala, marcata prin traditie de „macel” la TV, nici nu a inceput inca.
Cateva dintre cele mai elocvente linsaje mediatice si manipulari lansate in ultimele doua saptamani de Antena 3:
- atacuri in cascada la DNA/Laura Kovesi, acuzata ca a instrumentat politic dosarul Voiculescu – ICA
- atacuri la completul de judecata din dosarul ICA
- manipularea deciziei instantei, Antena 3 pretinzand ca este „Post confiscat”
- manipularea publica in legatura cu „plimbarea spontana” de la Cotroceni – in fapt un miting in toata regula la care Jandarmeria a inchis ochii
- prezentarea celor care au o pozitie diferita de a postului drept „scelerati” si „urmasi ai lui Goebbels”
Omul de la server
„Au emis o circulara si mi-au luat cheia de la sala serverelor”, spune, pentru HotNews.ro, un consilier IT care se ocupa de serverele CNA de multi ani. „Ma impiedica sa-mi desfasor atributiile de serviciu inscrise in fisa postului, iar tot ce e acolo e pe inventarul meu – daca dispare ceva, sunt bun de plata”, spune consilierul Bogdan Roman. Cine il impiedica? Sefi care vin la serviciu, chit ca sedinte de Consiliu nu au loc.
De la ce i se trage angajatului CNA? Initial, a scris despre acest lucru Narcisa Iorga, membru CNA, pe pagina ei de Facebook: vineri seara, cand Antena 3 se dezlantuise in urma condamnarii lui Dan Voiculescu, la CNA a cazut curentul. De vineri de la ora 17.10, pana sambata dimineata, serverele CNA nu au facut nicio inregistrare audio-video de la niciun post. Deci nici de la Antena 3. Situatia s-a rezolvat sambata, cand Bogdan Roman a venit din proprie initiativa la serviciu, cum a facut in mod repetat in trecut, ca sa restarteze manual echipamentele. Ulterior, confirma el pentru HotNews.ro, i s-a cerut socoteala pentru initiativa lui si i s-a cerut s-a predea cheia de la sala serverelor, unde „chiar azi mi-au zis sa vin sa schimb ceva si a trebuit sa scriu exact, la minut, ora venirii, ora plecarii…”.
- Faptul ca emisiunile Antenei 3 – ca si ale celorlalte posturi, de altfel – nu au fost inregistrate direct de CNA a ingreunat procedurile de monitorizare, chiar daca nu le-a blocat: potrivit informatiilor obtinute de HotNews.ro, Consiliul a obtinut, in cele din urma, cel putin partial programele ratate si ar fi putut oricum sa ceara inregistrarile de la posturile respective, procedura care ar fi durat, totusi, mai mult. Dar cazul mai ascunde o problema: Bogdan Roman este, dupa cum spune el, martor in cercetarile declansate de DNA in iulie, in urma unei plangeri a PPDD referitoare la presupuse acte de coruptie ale presedintelui CNA Laura Georgescu. Iar Bogdan Roman a constatat la un moment dat ca in aceeasi sala a serverelor, unde acum are acces limitat, au aparut unele echipamente fara documentatia necesara, dupa cum spune el.
CNA nu s-a intrunit in sedinta nici pe parcursul saptamanii trecute, nici in ziua condamnarii lui Dan Voiculescu, nici luni, nici marti, nici azi. Nu a luat nicio decizie de tipul celor pe care trebuie sa le ia prin menirea sa. Dar la CNA s-a lucrat: monitorii au monitorizat, circulara a circulat, omul de la server a ramas fara cheie intr-un moment-cheie…
Pauza cu prelungiri
CNA nu s-a intrunit in sedinta de la mijlocul lunii iunie, cu o singura exceptie, cand o serie de urgente „tehnice” – prelungiri sau modificari de licente, fara de care mai multe posturi ar fi intrat in ilegalitate – a adus in sala de Consiliu, pe 22 iulie, un numar suficient de membri pentru ca sedinta sa poata sa aiba loc.
De ce? La inceputul verii, Narcisa Iorga pe blog/Facebook si Realitatea TV in emisiunile sale au dat publicitatii mai multe inregistrari care sugerau abuzuri verbale facute de Laura Georgescu la adresa mai multor persoane si – dupa cum reiese din plangerea penala depusa de PPDD – posibile fapte penale in care ar fi implicata sefa CNA.
De atunci, trei membri CNA – dar si alti reprezentanti ai scenei politice si ai vietii publice – au cerut demisia Laurei Georgescu. Iar respectivii membri CNA – Narcisa Iorga, Valentin Jucan si Florin Gabrea – au spus ca nu mai iau parte la sedintele la care e prezenta Laura Georgescu. Dar presedintele Consiliului a rezistat presiunilor, aratand cel mai recent pentru Mediafax:
- „Tin sa semnalez refuzul celor trei colegi, membri ai CNA, de a-si indeplini atributiile ce le revin prin Legea audiovizualului, acestia intelegand sa conditioneze prezenta lor la sedintele CNA si astfel la reglementarea audiovizualului romanesc de neparticiparea presedintelui Consiliului, propus prin votul a noua membri si numit de Parlamentul Romaniei. Motivul invocat de cei trei colegi ai mei este campania de santaj mediatic derulata de Realitatea Media timp de peste trei saptamani, prin prezentarea seara de seara a asa-ziselor inregistrari publice cu mine, fara sa se respecte principiul informarii corecte, adica precizarea ca inregistrarile sunt facute ilegal, fara stiinta mea si fara asumarea scopului in care au fost realizate in biroul propriu”.
Inregistrarile cu pricina au stat, de altfel, la originea cercetarilor declansate de DNA luna trecuta. In iulie, membrii Consiliului ai alti angajati s-au prezentat, pe rand, la procurorii anticoruptie pentru a-si expune punctul de vedere. In sala de sedinte a CNA, cu exceptia mentionata mai sus, membrii nu au fost deloc, dar nu neaparat pentru ca ar fi perioada de concedii.
Mai pot avea loc sedinte CNA?
Pentru ca sedintele sa aiba loc, e nevoie sa fie prezenti 8 membri din totalul de 11. Pentru o decizie, e nevoie de votul favorabil a sase membri. Daca Laura Georgescu tine sa vina la sedinte, cei trei membri care i se opun fatis ar lipsi, iar cvorumul de sedinta necesar s-ar atinge la limita – lucru care nu s-a putut intampla, totusi, de la mijlocul lunii iunie. Daca Laura Georgescu sta deoparte, s-ar atinge mai usor cvorumul necesar, dar cu exceptia mentionata mai sus acest lucru nu s-a intamplat niciodata.
Acum, patru membri CNA sunt in concediu. Potrivit Laurei Georgescu, ei sunt plecati pana pe 22 august. Fara ei, nu s-ar atinge sub nicio forma cvorumul, daca CNA ar avea intentia sa analizeze ce s-a intamplat zilele acestea la Antena 3: atacuri impotriva reprezentantilor justitiei, amenintari la adresa sustinatorilor lui Basescu, dezinformarea ca s-ar dori inchiderea televiziunii, dezinformari legate de procesul ICA, apelul la protestul-„plimbare” de la Cotroceni etc..
- Nota: CNA nu e nici pe departe in fata unui precedent in privinta atacurilor impotriva justitiei. La inceputul lui 2013, forul era, chiar, mentionat in raportul MCV ce sanctiona campaniile mediatice indreptate impotriva Justitiei.
Pentru Mediafax, Laura Georgescu a spus ca nu poate sa-i cheme inapoi din concediu pe cei patru absenti. Dupa cum a notat, insa, si Narcisa Iorga pe Facebook, sefa CNA i-a chemat din concediu pe mai multi membri in decembrie 2013, pentru o sedinta speciala a CNA in care, dupa o prima respingere, a fost aprobata cererea Antena TV Group de transformare a Antenei 2 in Antena Stars.
Atragand atentia asupra acestui precedent, Narcisa Iorga spune ca nimic nu o impiedica, de fapt, pe Laura Georgescu sa-i cheme pe oameni din concediu pentru a discuta urgenta Antena 3 si ca ea personal ar veni – atat timp cat sefa CNA nu ia parte la discutii.
Pe langa cei trei membri care „boicoteaza” sedintele la care vine Laura Georgescu, si alti membri tind sa se delimiteze de aceasta, fara insa sa rupa oficial randurile „majoritatii” din CNA. Activitatea institutiei ar putea sa ramana paralizata si dupa sfarsitul concediilor, atat timp cat disputele se mentin.
- De notat ca si in cazul in care sedintele vor avea loc nu este limpede care va fi rezultatul. In 2013, posturile cele mai amendate de CNA au fost Antena 1, Antena 3 si Romania TV, dar amenzile au fost mici si foarte putine, raportat la numarul de reclamatii primite.
Incalzire pentru toamna electoralasi pentru schimbari in CNA
Subiectul Antena 3 este doar apogeul unui sezon TV in care orice pare posibil: in iulie, Dan Diaconescu a revenit in conditii inca neelucidate, dar suspecte pe micul ecran, mai precis la Romania TV, via „OTV-ul italian”, la un an si jumatate dupa ce OTV-ul propriu a fost inchis. De atunci, Dan Diaconescu isi face nestingherit campanie electorala pe post. CNA nu a avut ocazia sa discute nici acest subiect, in care la mijloc este prins postul controlat de parlamentarul PSD Sebastian Ghita si care apare la nici un an de cand DDTV a ramas fara posibilitatea sa emita intr-o situatie similara: a retransmis programul „OTV-ului” italian al lui Dan Diaconescu.
Iar campania electorala a lui Dan Diaconescu este doar incalzirea pentru toamna alegerilor prezidentiale, perioada marcata, in cazul CNA, de un alt moment sensibil. Patru membri – Narcisa Iorga, Christian Mititelu, Cristina Trepcea si Radu Calin Cristea ajung la final de mandat. Unii ar putea sa-si doreasca un nou mandat, altii nu. Propunerile sunt facute politic si, teoretic, ar trebui inaintate in octombrie, inainte de alegeri. In functie de prestatia lor ca membri CNA in aceasta perioada, de posibila dorinta a unora de a-si innoi mandatul si de schimbarile politice ce vor urma, se vor schimba si raporturile de putere in Consiliu, votul final de validare apartinand Parlamentului.
Cum arata in prezent configuratia politica in CNA (cu nota ca, teoretic, din momentul in care au fost numiti membrii Consiliului nu ii reprezinta pe cei care i-au propus, ci doar interesul public):
- Laura Georgescu – presedinte CNA – propusa de Guvernul Ponta la sfarsitul lui 2012
- Viorel Vasile Buda – vicepresedinte CNA (PNL)
- Rasvan Popescu (propus de grupul parlamentar PSD – pentru mandatul anterior, cand a fost presedinte CNA, fusese nominalizat de Senat la propunerea PNL)
- Monica Gubernat (PSD)
- Radu Calin Cristea (propus de Guvern in 2013, dupa retragerea altui membru CNA. S-a remarcat in sedintele CNA drept cel mai aprig aparator al Antenelor) – mandatul pe care l-a preluat va expira in toamna
- Lorand Turos (nominalizat de Senat la propunerea UDMR)
- Cristina Trepcea (Camera Deputatilor, la propunerea PSD) – ii expira mandatul actual in toamna
- Christian Mititelu (propus de Guvernul Tariceanu in 2008)
- Narcisa Iorga (nominalizata de presedintie in 2008) – ii expira mandatul in toamna
- Valentin Jucan (nominalizat de Senat la propunerea PDL)
- Florin Gabrea (propus de presedintie)