Sari direct la conținut

ReporterVirtual.ro: Povestea unei angajate Digi24 care a fost data afara prin posta si a aflat de decizie dupa cinci zile

HotNews.ro

ReporterVirtual.ro scrie, marti, despre cazul unei jurnaliste de la Digi24 care, in decembrie anul trecut, a fost concediata „prin posta” si a aflat despre aceasta decizie cu cinci zile intarziere, in timp ce se afla la serviciu, dar nu de la sefi, ci prin telefon de la mama ei. Cazul angajatei Ioanei Dumitrescu este ultimul ajuns in atentia publica, referitor la jurnalisti care pleaca in conditii controversate de la postul de stiri al RCS&RDS.

Potrivit ReporterVirtual.ro, Ioana Dumitrescu a aflat despre concediere pe 6 decembrie 2013, in timp ce se afla la birou, dar nu de la colegi sau sefi, ci de la mama ei care tocmai gasise la posta scrisoarea referitoare la concedierea fiicei sale. Data concedierii era 1 decembrie.

Site-ul mentionat o citeaza pe Ioana Dumitrescu, precizand ca aceasta nu mai lucreaza, in prezent, in presa:

  • „Ma invarteam buimaca si nu intelegeam de ce toti tac. A fost un soc, sa fii concediat prin posta si nimeni sa nu-ti explice ce s-a intamplat! Noi aveam contracte, se stie, de sase luni, care se reinnoiau pe 15 ale fiecarei luni. Ne asteptam multi dintre noi ca 15 sa fie ziua neagra, dar eram in 6 decembrie, totusi! Vroiam doar niste explicatii si nimic mai mult. Dar n-am avut cu cine sa vorbesc…”

Cazul este ultimul dintr-o serie de concedieri controversate de la Digi24, ajunse in atentia publica in ultimul an in circumstante diverse, de la comentarii pe Facebook la terminarea contractelor de munca pe perioada determinata – vezi, intre altele, situatia lui Cristi Citre, a Anei Iorga, a Valeriei Dorneanu sau a lui Dan Suciu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro