Victor Ponta, despre nepromulgarea legii insolventei: Ori e neglijenta grava, ori ceva mult mai rau
Premierul Victor Ponta s-a declarat nedumerit, luni, de faptul ca legea insolventei nu a fost promulgata de presedintele Traian Basescu nici la aproape patru saptamani dupa ce Curtea Constitutionala a declarat-o in conformitate cu legea fundamentala a tarii.
„Ori e vorba de o neglijenta grava (…) fie e ceva mult mai rau”, a spus Ponta, in fata ziaristilor, afirmand ca presedintele spune ca „nu a primit motivarea Curtii” iar „Curtea spune ca nu a avut cand sa scrie motivarea”. „Ce mai astepti, ce sa spuna motivarea, motivarea spune ca e constitutionala”, a comentat el.
In opinia, aici se poate ascunde un „circuit” care „blocheaza adoptarea legii insolventei”, iar statul este privat de venituri foarte mari in acest fel.
„Presedintele si anii trecuti a iesit sa apere un trust de presa care e in insolventa si il apara si pe domnia sa (…) acum trustul a trecut la PNL”, a spus Ponta, referindu-se, fara a rosti insa niciun nume, la Realitatea TV.
Primul ministru a argumentat ca exista „mii de firme intrate in insolventa care nu platesc taxe si impozite, si atunci normal ca nu avem bani la buget”, iar aici este vorba „nu de un milion de euro, ci de datorii de miliarde de lei„.
„Nu gasesc legea, intre Curtea Constitutionala si presedinte nu reusim sa o gasim”, a continuat acesta, afirmand ca in cursul acestei zile va trimite cate o scrisoare presedintelui si Curtii pentru a-i ruga sa promulge „odata codul insolventei”.