VIDEO Televiziunea lui Pandele „rupe tăcerea” ca să o apere pe Gabriela Firea în scandalul azilelor groazei din Ilfov / Informația esențială pe care o ignoră total
Dacă pe 4 iulie, ziua în care în orașul Voluntari au fost desfășurate atât de multe forțe încât puteai avea impresia la prima vedere că a avut loc un dezastru natural, televiziunea Metropola TV, finanțată de Consiliul Local Voluntari, nu a observat nimic ciudat în localitate, la două zile distanță, atât pe site, cât și pe post a fost menționat cazul azilelor groazei „din țară”, pretext pentru a difuza poziția ministrului Familiei, Gabrielei Firea, după ce presa a scris despre apropiații săi că ar putea avea legătură cu scandalul.
Singura mențiune despre cazul care a șocat și medicii ce au tratat beneficiarii azilelor de unde au fost salvați după descinderile DIICOT a fost făcut pe site-ul postului TV, unde nici măcar nu era precizat că perchezițiile au avut loc și în Voluntari, orașul condus de Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea, după cum a semnalat HotNews.ro miercuri, însă după publicarea știrii articolul cu pricina a fost șters.
După ce buba ororilor din căminele din Voluntari și Afumați s-a umflat și a explodat puternic în presă, mai multe publicații și televiziuni preluând investigațiile publicațiilor Buletin de București și Centrul de Investigații Media, culminând cu cea mai recentă anchetă potrivit căreia Nela Vica Andrieș, fostă Vrânceanu, sora Gabrielei Firea, conducea serviciul de Asistența Socială din Voluntari chiar în perioada abuzurilor, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse a reacționat printr-o postare pe Facebook.
Gabriela Firea susține, în prima reacție după dezvăluirile jurnaliștilor de investigație Ovidiu Vanghele (Centrul de Investigații Media) și Bianca Albu (Buletin de București) că se încearcă intimidarea sa, compromiterea imaginii sale și scoaterea din viața politică: „Totul este o dovadă că adversarii politici sunt în stare de orice, chiar de înscenări ca să mă oprească din cursa pentru Primăria Municipiului București”.
Reacție la două zile de la dezvăluirile preluate de presa centrală și descinderile DIICOT
Joi după-amiaza, pe site-ul televiziunii într-un articol semnat de Rafaelo Varga, redactorul-șef al televiziunii aflate sub controlul autorităților locale, intitulat „Ministrul Familiei, Gabriela Firea: „Se încearcă intimidarea mea, compromiterea imaginii mele, scoaterea din viața politică!”„ prezintă punctul de vedere al Gabrielei Firea după ce „numele său a fost vehiculat, tangențial, în scandalul „Azilurile groazei” din județul Ilfov”, susține jurnalistul care, teoretic, trasează politica editorială a postului TV.
Nu se menționează, din nou, că anchetatorii investighează ce s-a întâmplat în căminele din Voluntari și Afumați.
Tot articolul gravitează în jurul mesajului mamut transmis de ministrul Familiei pe contul de Facebook, prin care, printre altele, se dezvinovățește cu toate că presa a scris doar despre apropiații săi, printre care se numără consilierul ei personal, Ligia Gheorghe (fostă Enache), că ar fi implicați în formarea grupurilor infracționale organizate cercetate de DIICOT.
La două zile de la perchezițiile de amploare, articole în presă despre consiliera de cursă lungă Ligia Gheorghe, citată ca martor în dosar, și care figura ca vicepreședinte a asociației care controla două cămine vizate de anchetă, subiectul a fost tratat și la TV.
Tot redactorul-șef Rafaelo Varga a prezentat la știrile de la ora 18.00 „cazul căminelor de bătrâni” înainte de difuzarea casetei despre măsurile preventive luate împotriva suspecților, ținând să „reamintească” telespectatorilor că au avut descinderi la trei centre, fără să precizeze unde au avut loc efectiv. Totul momentul jurnalistic trunchiat din buletinul de știri a durat aproximativ 3 minute.
„FIREA: Nu știam despre aceste orori, aș fi sesizat autoritățile”
În beta sunt prezentate imagini de la descinderile polițiștilor, acuzațiile anchetatorilor și coloana de ambulanțe SMURD care aproape au blocat o stradă.
Apoi, este menționat ministrul Familiei, care „condamnă în termeni duri ce s-a întâmplat și campania de presă prin care se încearcă legarea numelui său în acest caz și cere ca cei care se fac vinovați de relele tratamente aplicate bătrânilor să plătească”.
Pe burtieră, în timp ce este prezentat mesajul ministrului Familiei, scrie: „FIREA: Nu știam despre aceste orori, aș fi sesizat autoritățile”.
La finalul betei se precizează un alt „indiciu” despre cămine, iar telespectatorii primesc o „misiune”, trebuie să ghicească unde anume se află: Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială a retras autorizație pentru „două dintre cele trei azile din Ilfov” (citat exact, n.r.).
Rafaelo Varga este redactor-șef la televiziunea Metropola TV, finanțată de Consiliul Local Voluntari, din februarie 2022, potrivit Pagina de Media.
A lucrat înainte la România TV, Antena 3 și Aleph News.
Compania care deține licența pentru postul TV, Publivol Creativ SA, finanțată de la bugetul local, a încheiat cu Rafaelo Varga și un contract de muncă și unul pentru drepturi de autor în 2022.
Potrivit declarației de avere din iunie 2023, este încadrat pe postul „redactor șef editură” și anul trecut a încasat în total 99.000 de lei, 27.500 de lei pe contract de muncă și 71.500 din drepturi de autor.
Pierderi de milioane de lei direct din buzunarele locuitorilor din Voluntari
Compania Publivol Creativ SA, înființată special pentru a controla Metropola TV, televiziunea de casă a edilului Florentin Pandele, care ține frâiele localității din anul 2000, sângerează bani.
Societatea avea anul trecut 98 de angajați, a înregistrat o cifră de afaceri de 8.376.418 și a raportat pierderi de 2.156.393 de lei, având datorii de 10.306.681 de lei.
PressHub semnala într-un articol din octombrie 2022 că televiziunea finanțată din bani publici de către Florentin Pandele produce sute de știri de propagandă pentru PSD, iar soția sa, Gabriela Firea beneficia din plin de acest lucru.
Publicația cita date de la Ministerul Finanțelor potrivit cărora în 2021, orașul Voluntari, prin Consiliul Local, a finanțat această televiziune în proporții de 99, 96%, respectiv cu peste 4 milioane de lei. Diferența a venit tot din bani publici, prin Fotbal Club Voluntari SA.
PressHub remarca pierderile înregistrate de firma deținută de CL Voluntari și a aflat că nu fusese controlată de Curtea de Conturi, precizând că „în ceea ce privește aspectul legat de eficiența economică a Publivol Creativ și Metropola TV, vă comunicăm faptul că aceste entități nu au fost încă verificate”.
Arestări în urma anchetei
DIICOT a anunţat miercuri dimineaţă că 24 de persoane au fost reţinute şi două plasate sub control judiciar, după percheziţiile la centrele pentru persoane vulnerabile.
Cei patru inculpați arestați preventiv pentru 30 de zile sunt Ștefan Godei, administratorul unuia dintre căminele de bătrâni, fratele acestuia, Dan Godei, coordonator de centru, Andrei Răzvan Țicu, șef serviciu la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov și Ovidiu Dumitra, fost polițist la Poliția Ilfov, soțul Cristinei Dumitra, care a administrat afacerea căminelor de bătrâni, scrie Libertatea.
Cristina Dumitra se află sub control judiciar fiind însărcinată în 7 luni.
31 de percheziţii au fost făcute, în cursul zilei de marţi, în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Olt şi Argeş în dosarul în care zeci de persoane sunt acuzate că au format două grupuri infracționale organizate care au supus la tratamente inumene beneficiarii din trei cămine din Voluntari și Afumați.