Sari direct la conținut

Spotul "USL traieste" – difuzat in continuare de posturi desi a fost interzis de CNA. Trei membri ai Consiliului, catre Laura Georgescu: Asteptati sa se incheie campania?

HotNews.ro

CNA a interzis, joi. spotul „USL traieste”, difuzat in cadrul campaniei pentru europarlamentare, dar spotul putea fi vazut in continuare, joi seara, la televizor. Vineri dimineata, trei membri ai Consiliului i-au adresat presedintelui CNA Laura Georgescu o scrisoare deschisa in care intreaba de ce aceasta nu a transmis imediat televiziunilor, asa cum se procedeaza, decizia de interzicere a spotului respectiv, asa incat acest clip sa fie retras efectiv. „De ce aplicati dublu standard? Are vreo legatura cu faptul ca spoturile electorale contin sintagma „USL traieste”?”, intreaba cei trei.

Scrisoarea deschisa adresata presedintelui CNA:

Doamna Laura Georgescu,

De ce nu ati transmis decizia de intrare de indata in legalitate a celor doua spoturi electorale ce contin sintagma „USL traieste”?

Decizia a fost adoptata ieri de catre CNA, cu precizarea ca trebuie transmisa in aceeasi zi cu adoptarea ei. Adica ieri, 22 mai. De ce nu puneti in aplicare aceasta decizie? Asteptati sa se incheie campania electorala?

Sa nu ne spuneti ca nu a fost posibil. Va vom da exemplul deciziei CNA de intrare de indata in legalitate a spotului comercial in care artistii Smiley si Pavel Bartos figurau pe acoperisul unui tren aflat in miscare. In sedinta publica de ieri, a fost dat exact acest exemplu si am votat ca in cazul spoturilor ce contin sintagma „USL traieste” sa se aplice acelasi regim. Intrarea de indata in legalitate presupune si transmiterea urgenta a deciziei CNA catre posturile de televiziune. In cazul spotului comercial cu cei doi artisti, ati semnat imediat textul deciziei de intrare in legalitate si ati transmis decizia catre posturile de televiziune chiar in timpul desfasurarii sedintei CNA din 29 aprilie. Ati demonstrat puterea CNA de a pune imediat in aplicare o decizie, atunci cand vreti. De ce aplicati dublu standard? Are vreo legatura cu faptul ca spoturile electorale contin sintagma „USL traieste”?

Doamna Laura Georgescu, conform Legii audiovizualului, CNA este garantul interesului public, si nu al altor interese. Aveti obligatia sa puneti in aplicare deciziile adoptate de CNA, chiar daca dumneavoastra votati impotriva lor sau va sustrageti votului unor astfel de decizii. Faptul ca dumneavoastra, doamna Monica Gubernat alaturi de domnii Rasvan Popescu si Radu Calin Cristea considerati ca „USL traieste” nu va indrituieste sub nicio forma sa impiedicati ducerea la indeplinire a unei decizii adoptate, conform legii, de catre Consiliul National al Audiovizualului. Votul celor patru de mai sus nu se regaseste printre cele care au impus intrarea in legalitate a spoturilor ce contin expresia „USL traieste”, dar CNA, in majoritatea sa, a decis iar dumneavoastra, in calitatea de presedinte al Consiliului trebuie sa va asigurati ca decizia CNA este pusa in aplicare. De ce n-ati facut-o?

Doamna Laura Georgescu, aveti o obligatie impusa de legea audiovizualului: sa serviti interesul public. Va avertizam ca neindeplinirea obligatiilor pe care le aveti, in termeni penali, se numeste abuz in serviciu contra intereselor publice. Va solicitam, deci, sa puneti imediat in aplicare decizia CNA de intrare de indata in legalitate a spoturilor electorale ce contin expresia „USL traieste”. Ati intarziat deja in mod nepermis o zi. Sambata, la ora 7, se incheie campania electorala.

Narcisa IORGA

Florin GABREA

Valentin Alexandru JUCAN

23 mai 2014

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro