Sari direct la conținut

Florian Neagu (BNR): 255.000 de companii nu reușesc să îndeplinească cerința legală de a avea un capital de 200 de lei

HotNews.ro
Florian Neagu, director in BNR, Foto: Hotnews
Florian Neagu, director in BNR, Foto: Hotnews

Una dintre vulnerabilitățile importante din economie o reprezintă subcapitalizarea cronică a firmelor, susține Florian Neagu, care va fi șeful Direcției de Stabilitate Financiară din BNR, acum fiind acting director.

„Aproape o treime din firmele din România, peste 255.000 de companii, nu reușesc să îndeplinească această cerință legală de a avea un capital de 200 de lei”, spune el.

Potrivit acestuia, sunt firme care de ani de zile au pierderi, care au erodat în totalitate capitalul, ajungând negativ.

„Cu toate acestea rămân pe piață. Aceste firme sunt cele care generează cele mai mari arierate, care nu-și plătesc facturile cu partenerii, cele care generează indisciplina la plată cea mai ridicată”, a afirmat Neagu.

Conform declarațiilor sale, aceste firme sunt profitabile, dar antreprenorii în loc să folosească acel profit ca să-și capitalizeze firmele, conform legii, pentru că e capital negativ, preferă să-l consume.

„Vedem o îmbunătățire semnificativă și a intermedierii financiare și a sănătății în economie dacă nivelul de capitalizare s-ar ameliora”, a mai spus el.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro