Tolontan: A fost aprobata reorganizarea Adevarul Holding. Printre "pagubiti" – BCR, Pro TV, Fiscul. Brandul Click – estimat la 3,1 milioane de euro
HotNews.ro
Comitetul creditorilor a acceptat planul de reorganizare pe trei ani a companiei Adevarul Holding, intrata in insolventa in noiembrie 2012, scrie Catalin Tolontan pe blogul sau. Acesta publica planul de reorganizare, din care reiese ca Adevarul Holding, avand o datorie totala de 405 milioane de lei, isi propune ca in trei ani sa plateasca 4% din datorie, bani care vor merge la o firma controlata de proprietarul Adevarul, Cristian Burci, la Finantele Publice Bucuresti si la salariati. „Printre cei care ramin integral pagubiti sint BCR (…), ProTV si ProVideo (…) si aceeasi Directie a Finantelor Publice Bucuresti, care isi ia adio de la o alta datorie”.
Ce scrie Catalin Tolontan, intre altele, pe blogul sau:
- „La cererea administratorului special Denisa Turcu, om din cercul increderii lui Cristi Burci, si a administratorului judiciar Servicii Reorganizare si Lichidare SPRI, care va fi platit cu 10.000 de euro pe luna, plus o prima de succes de 300.000 de euro, comitetul creditorilor a acceptat planul de reorganizare pe trei ani a companiei Adevarul Holding.”
- „In 2013, Adevarul Holding a raportat un an de profit, dar problemele de cash flow au dus la cresterea datoriei catre stat si furnizori cu 18 milioane de lei.”
- „Compania isi propune ca in trei ani de acum sa plateasca 4% din datorie, bani care vor merge la societatea Elida Media Consulting (11,2 milioane de lei), Finantele Publice Bucuresti (5,5 milioane) si salariatii (800.000 de lei).”
- „Companie controlata de Cristi Burci, Elida Media a venit la comitetul creditorilor cu o creanta de 69 de milioane de lei si cu o hirtie prin care accepta sa primeasca doar 16,3% din suma, aproximativ 11,2 milioane de lei.”
- „Restul celor 175 de creditori nu vor vedea nici un ban. Printre cei care ramin integral pagubiti sint BCR, care a dat un credit de 30 de milioane de lei fostei societati patronate de Dinu Patriciu, ProTV si ProVideo care contorizeaza impreuna o gaura de 6 milioane de lei, si aceeasi Directie a Finantelor Publice Bucuresti, care isi ia adio de la o alta datorie de 9,3 milioane de lei.”
- „(…) Finantele Publice si ProTV au votat impotriva planului, Elida, pentru, iar BCR s-a abtinut!”
- „Administratorul special sustine ca, spre finalul celor trei ani, Adevarul Holding va vinde tipografiile si brandurile publicatiilor, a caror valoare de piata a fost astfel estimata de un evaluator: Click 3,1 milioane de euro, Dilema Veche 144.000 de euro, Historia, 77,000 de euro si Tango, 48.000 de euro. Marca Adevarul nu apare in patrimoniul Adevarul Holding pentru ca, probabil, a fost trecuta pe alta societate.”
- „In aceeasi categorie de „paguba totala” intra nume precum televiziunea Kanal D (…), lantul hotelier Ana Hotels (…), Fan Courier (…), Romtelecom (…) sau Med Life, Orange, Asociatia Scriitorilor din Romania cu sume mai mici, dar si tipografii (Infopress), institute de sondare (IMAS) sau furnizori de suplimente (carti, DVD-uri) precum Content Partner din UK (…).