Ministrul Finantelor: In iunie discutam reducerea CAS cu 5 puncte procentuale
Autoritatile romane vor discuta, in iunie, cu reprezentantii institutiilor internationale de finantare posibilitatea reducerii contributiilor la asigurarile sociale cu 5 puncte procentuale, a declarat, joi, ministrul Finantelor Publice, Ioana Petrescu. Romania a avut crestere economica de 3,8% in trimestrul I al anului 2014, potrivit unor date-semnal ale Institutului National de Statistica, a mentionat ea.
„Este o veste buna ca cresterea PIB in ultimul trimestru a fost de 3,8%. Bineinteles, acestea sunt date-semnal si va trebui sa asteptam si datele finale, dar eu zic ca este un semnal foarte bun care arata ca politicile pe care le-am luat pana acum au fost foare bune”, a declarat Petrescu, la o conferinta gazduita de Banca Nationala.
Potrivit acesteia, autoritatile romane vor discuta astfel, la inceputul lunii iunie, cu delegatiile FMI, Comisiei Europene si Bancii Mondiale posibilitatea reducerii CAS cu 5 puncte procentuale.
„Reducerea CAS cu 5 puncte procentuale va fi unul dintre primele lucruri pe care le vom discuta cu FMI, BM si CE cand vor sosi la inceputul lunii iunie”, a mentionat ea.
In context, ministrul a precizat ca Guverul va mentine cota unica de impozitare la 16% pentru firme si va continua sa promoveze „masuri care incurajeaza dezvoltarea tehnologiei de varf”.
„Exista o scutire de la plata impozitului pe venit pentru programatori si vom continua aceasta politica de sustinere a acestor absolventi”, a mai spus Peterscu.
De asemenea, in aceasta vara, Ministerul Finantelor intentioneaza sa publice proiectul de rescriere a Codului fiscal si a Codului de procedura fiscala.
„Un alt lucru cerut de mediul de afaceri, important pentru credibilitate, vorbim despre rescrierea Codului fiscal si a Codului de procedura fiscala, ne asteptram sa-l punem in dezbatere publica in aceasta vara pentru ca el sa fie trecut prin Parlament pana la finalul anului pentru ca el sa intre in vigoare la inceputul anului viitor”, a mai afirmat Ioana Petrescu.
Ea a facut aceste afirmatii la conferinta de prezentare a programului si instrumentelor financiare ale Uniunii Europene COSME in Romania, organizata de Comisia Europeana si Ministerul Economiei si gazduita de BNR.