Sari direct la conținut

Ponta: Daca se mai bat mult managerii cu liderii sindicali, o sa puna Posta pe butuci

HotNews.ro

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri, la Satu Mare, ca vinovati de conflictul de munca de la Posta sunt atat liderii sindicali, cat si managerii companiei, el atragand atentia ca acestia risca sa puna institutia pe butuci si sa-si piarda locurile de munca daca se mai continua in aceeasi maniera, informeaza Agerpres.

Premierul a explicat, intr-o conferinta de presa, ca a facut tot ceea ce tine de pastrarea dialogului intre managementul privat si angajati.

  • ‘Eu cred ca sunt vinovati si unii si altii, si managementul si liderii sindicali, pentru ca liderii sindicali de la Posta, din pacate, nu se gandesc cu adevarat la binele angajatilor, se gandesc la cum sa fie ei mai populari, ori acolo trebuie dialog. Eu cred ca au gresit si cei din management, au gresit si liderii sindicali si daca se mai bat mult managerii cu liderii de sindicali o sa puna pe butuci Posta de tot si o sa isi piarda locurile de munca, ceea ce mi se pare cel mai rau lucru si ii consider vinovati si pe unii si pe altii’, a declarat premierul.

Acesta crede ca nu se va ajunge la greva foamei, cum au anuntat unii lideri de sindicat, si a reamintit faptul ca responsabilitatea este de ambele parti.

  • ‘Mesajul este foarte clar: trebuie sa dialogheze, sa gaseasca solutii conducerea cu liderii de sindicat pentru ca altfel repercusiunile vor fi platite exact de angajati. Ori, nu este corect sa plateasca angajatii pentru ca niste manageri cu lideri sindicali nu se pot intelege’, a mai spus Ponta.

Conducerea sindicatului din Posta Romana va decide luni dimineata daca intra sau nu in greva foamei, dupa ce in prealabil, vineri, va avea loc o intalnire a comisiei tehnice a Companiei Nationale Posta Romana din Bucuresti (CNPR) si a Sindicatului Lucratorilor Postali din Romania (SLPR), a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, secretarul general adjunct al Federatiei Sindicatelor din Posta si Telecomunicatii, Cristian Iancu. Luni dimineata va fi convocat Comitetul executiv al SLPR.

Potrivit acestuia, actiunile de protest declansate si desfasurate de catre SLPR sunt indreptate exclusiv impotriva directorului general Ion Smeeianu si a directorului executiv Rosita Alexe. ‘De cand au fost numiti, directorul general Ion Smeeianu si directorul executiv Rosita Alexen au incalcat prevederile Contractului Colectiv de Munca, principiile dialogului social si au ras 6.000 de locuri de munca din Posta Romana’, a mai spus Cristian Iancu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro