„Demonul din interiorul ei a luat ce era mai bun la ea”. CoCo Lee, vedetă Disney și cântăreață, s-a sinucis la 48 de ani
CoCo Lee, vedetă Disney şi cântăreaţă din Hong Kong a cărei melodie din coloana sonoră a filmului „Crouching Tiger, Hidden Dragon” a primit o nominalizare la Oscar, a murit la vârsta de 48 de ani, a anunţat familia ei, relatează dpa.
Lee a murit miercuri după ce duminică a intrat în comă în urma unei tentative de sinucidere, au declarat surorile ei. Ea a murit la Spitalul Queen Mary din Hong Kong, oraş în care Lee locuia.
„CoCo suferea de depresie de câţiva ani, însă starea ei s-a deteriorat drastic în ultimele luni”, au scris Carol şi Nancy Lee pe reţele de socializare. „Deşi CoCo a căutat ajutor profesional şi a făcut tot posibilul să lupte împotriva depresiei, din păcate demonul din interiorul ei a luat ce era mai bun la ea”, au mai spus ele.
„Pe 2 iulie, ea a încercat să se sinucidă în locuinţa ei şi a fost transportată la spital. În pofida eforturilor depuse de echipa spitalului de a o salva şi de a o scoate din comă, ea a murit în cele din urma pe 5 iulie 2023″, se spune în comunicat.
Lee şi-a petrecut o parte din copilărie în San Francisco şi mai târziu a urmat cursurile Universităţii din California, Irvine. Ea a devenit faimoasă în anii 1990 şi a lansat albume de muzică pop în mandarină, engleză şi cantoneză. Ultimul dintre cele 18 albume ale sale de studio a apărut în 2013.
Cântecul ei „A Love Before Time” a fost nominalizat pentru cea mai buna melodie originală la premiile Oscar din 2001, iar Lee a interpretat piesa în timpul galei. Această nominalizare a fost una din cele 10 primite de filmul „Crouching Tiger, Hidden Dragon”, care a câştigat patru premii Oscar.
Lee a fost, de asemenea, vocea personajului principal din versiunea în mandarină a filmului animat „Mulan”, realizat de Disney, şi a înregistrat tema muzicală a filmului, „Reflection”.
CoCo Lee s-a căsătorit în 2011 cu omul de afaceri canadian Bruce Rockowitz. (Agerpres)