Sari direct la conținut

Politic Show: Ce se ascunde in spatele disparitiei semnului USL din programul de guvernare; Ode comuniste pe versurile lui Smiley pentru baronul de Arges: "Presedintele Constantin Nicolescu a faurit istorie si caractere"; Mazare – milionarul votat de saraci

HotNews.ro
Politic show, Foto: Colaj foto
Politic show, Foto: Colaj foto

Ode comuniste pe versurile lui Smiley pentru baronul de Arges: „Presedintele Constantin Nicolescu a faurit istorie si caractere”. „Sunteti de neinlocuit. Ati faurit istorie. Nu va spunem adio. Sunteti presedintele nostru”, sunt cateva dintre frazele cu care cu s-a incheiat sedinta de „petrecanie” a baronului PSD, Constantin Nicolescu, cel care a predat sefia Consiliului Judetean Arges. Obligat de judecatori sa paraseasca functia de presedinte al CJ, Nicolescu a fost elogiat de colegii sai care i-au dedicat adevarate osanale. Intre timp, Nicolescu este judecat in doua dosare de coruptie. Fostul sef al Consiliului Judetean Arges, Constantin Nicolescu, declarat definitiv in conflict de interese, a fost elogiat de colegii consilieri judeteni intr-o sedinta extraordinara care a marcat debarcarea sa din functie, scrie Gandul.

Mazare – milionarul votat de saraci. Edilul Constantei si-a construit o imagine al carei prizonier a devenit. Cercetat in mai multe dosare, a ripostat atacand ceea ce numeste „politia politica a lui Basescu” si declarand razboi catorva autoritati ale statului. Si-a apropiat batranii saraci din oras, care il urmeaza orbeste, dar locuieste intr-o vila pe malul lacului si isi parcheaza barca in mijlocul sufrageriei. Plange de grija oamenilor fara adapost si le construieste cartiere, dar tine acasa cateva sute de mii de euro cash. Radu Mazare este primarul Constantei de 15 ani. A fost, inainte, deputat al Partidului Democrat, iar in 2000 a castigat, ca independent, Primaria Constanta, cu 66% din voturi. Lumea era atrasa de acest tip nou de politician, tanar, care nu vorbea cu limba de lemn si care s-a urcat pe un bloc pentru a-i vopsi fatada, scrie Romania libera.

Sanatatea l-a tinut pe Iliescu departe de aniversare. „Mici probleme de sanatate” au facut ca fostul presedinte Ion Iliescu sa nu poata fi prezent la concertul aniversar de la Ateneu. Fostul presedinte nu a participat, duminica seara, la concertul de muzica clasica, apropiatii sai afirmand ca acesta are „mici probleme de sanatate” si preferand sa stea acasa, cu familia. Este pentru prima oara cand Iliescu nu vine la manifestarile organizate in onoarea sa, la Ateneu, de catre Fundatia Clubul de la Bucuresti. Presedintele de onoare al PSD nu a participat nici la sedinta de ieri a Comitetului Executiv National al PSD. Unul din apropiatii sai, fostul ministru al Culturii Razvan Theodorescu, a vorbit cu el in dimineata zilei de luni si a apreciat, pentru EVZ, ca Iliescu era „vesel si sanatos”.

Liderii partidului extremist maghiar Jobbik, la Satu Mare: Firmele maghiare din Romania ar trebui sa angajeze doar unguri. Szavai, Csaba si Erdely s-au declarat ”revoltati” de numarul mare de oseni care au obtinut cetatenie maghiara, desi nu vorbesc limba maghiara. Liderii partidului de extrema dreapta maghiar Jobbik, aflati in campanie la Satu Mare, i-au indemnat pe patronii firmelor maghiare din Romania sa angajeze doar unguri, nu si romani, scrie voceatransilvaniei.ro. Deputatul Istvan Szavai a declarat ca CBA sau OTP, firme maghiare care au investit in Romania, ar trebui sa angajeze doar persoane vorbitoare de limba maghiara, pentru a scadea numarul somerilor de nationalitate maghiara, scrie Gandul.

Ce se ascunde in spatele disparitiei semnului USL din programul de guvernare. In contextul negocierilor pentru formarea unei noi echipe guvernamentale, Programul de guvernare 2013-2016 de pe site-ul Executivului nu contine, in prima faza, nici o referire la USL. In mod convenabil, pe prima pagina pe care este postat Programul, apare doar bucata de la inceput, care nu contine nici o referire la „USL”. Consultarea variantei complete necesita mult mai mult efort si „inspiratie”, dupa un anumit numar de click-uri putand fi in sfarsit gasita o varianta in format PDF. Programul complet, asa cum a fost el citit in Parlament si publicat in Monitorul Oficial, contine nu mai putin de 13 referiri la defuncta Uniune Social-Liberala, scrie Romania libera.

Vechea poveste: presedintele vs primul-ministru. Presedintele Traian Basescu a exprimat intentia de a contesta la Curtea Constitutionala restructurarea Guvernului si de a-l obliga pe Victor Ponta sa paraseasca functia de prim-ministru. O lectura „profana” a Constitutiei Romaniei nu gaseste niciun temei pentru intentiile Presedintelui. Nu exista niciun pasaj care sa permita acestuia sa intervina in jocul politic ca si cum ne-am gasi in faza imediat ulterioara alegerilor. Dimpotriva, Constitutia are doua articole (art. 106 si art. 107) care asigura primului-ministru un soi de inamovibilitate. Nimeni si nimic nu il pot clinti pe seful guvernului in afara motiunii de cenzura, scrie Deutsche Welle.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro