Transgaz raporteaza un profit net de 336,8 milioane lei in 2013
Compania Transgaz a inregistrat in 2013 venituri totale de 1,5 miliarde de lei, in crestere cu 10% fata de 2012, se arata intr-un raport transmis BVB. Cresterea veniturilor s-a datorat unui tarif de rezervare de capacitate mai mare fata de anul anterior. Profitul net inregistrat a fost de 336,8 milioane lei, in crestere cu 2% fata de 2013.
Profitul brut a avut o crestere de 9%, ajungand la 427,8 milioane lei.
- Vezi documentul atasat
Potrivit raportului, s-au inregistrat scaderi la veniturile din serviciile de tranzit international al gazelor naturale din cauza unui curs mediu de schimb leu/euro, respectiv leu/USD mai mic decat cel realizat in 2012. Veniturile financiar au scazut cu 26% la 40,7 milioane de lei din cauza diminuarii depozitelor bancare ale societatii.
Cheltuielile totale preliminare au crescut cu 10% fata de 1012, ajungand la 1,1 miliarde de lei, si au fost influentate in principal de instituirea impozitului pe monopolul natural din sectorul energiei electrice si a gazelor naturale.
Cheltuielile financiare au inregistrat o depasire de 114,8 milioane lei pe seama provizionului pentru deprecierea activelor financiare, in valoare de 110,6 milioane lei, reprezentand contributia Transgaz la capitalul social al Nabucco Gas Pipeline International, consecinta a neselectarii proiectului Nabucco Vest ca ruta de transport al gazelor naturale.