Federatia Sindicatelor din Educatie "Spiru Haret": Ordinul care intarzie salariile profesorilor a crescut si mai mult birocratizarea in invatamant
Federatia Sindicatelor din Educatie „Spiru Haret” ii solicita prim-ministrului Victor Ponta, printr-o scrisoare deschisa, sa dispuna „masurile necesare in vederea urgentarii platii salariului aferent lunii decembrie 2013 pentru personalul din invatamant”. Intarzierea acordarii salariilor catre profesori a aparut ca urmare a unui ordin din luna decembrie, impus „in regim de urgenta de catre Ministerul Finantelor Publice”, semnaleaza federatia. Aceasta avertizeaza ca aplicarea ordinului „a crescut si mai mult birocratizarea” in invatamant si ca a dus la situatia in care o scoala „are un numar de aproximativ 70 de conturi, fata de 6 conturi existente la data de 31 decembrie 2013”.
Precizam ca Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) a anuntat astazi, 9 ianuarie, ca angajatii din invatamant isi vor primi salariile cu o intarziere de aproximativ o saptamana si acuza Ministerul Finantelor ca a intarziat plata salariilor in urma emiterii unui ordin privind adoptarea unor masuri fiscal-bugetare.
Si Federatia Sindicatelor din Educatie „Spiru Haret” (FSE „Spiru Haret”) a reactionat pe aceasta tema printr-o scrisoare deschisa adresata prim-ministrului Victor Ponta, prin care ii solicita sa intervina „pentru sanctionarea drastica a tuturor persoanelor care au generat aceasta bulversare a sistemului de invatamant si, totodata, sa dispuneti remedierea tuturor deficientelor care au aparut in urma aplicarii Ordinului nr. 2006/2013.”
FSE „Spiru Haret” – federatie reprezentativa si semnatara a Contractului Colectiv de Munca Unic la Nivel de Sector de Activitate Invatamant Preuniversitar – sustine ca plata salariului aferent lunii decembrie 2013 pentru personalul din invatamant „ar fi trebuit sa fie operat incepand cu data 5 ianuarie 2014”. Insa „ca urmare a aparitiei Ordinului nr. 2006 din 13 decembrie 2013 privind modificarea ordinului ministrului finantelor publice nr. 1.271/2004 pentru aprobarea precizarilor privind structura codurilor iban aferente conturilor de cheltuieli si venituri bugetare, precum si conturilor de disponibilitati deschise la unitatile trezoreriei statului, plata efectiva va fi intarziata chiar si cu 10 zile”, avertizeaza Federatia Sindicatelor din Educatie „Spiru Haret”.
Federatia enumera cateva dintre problemele generate de acest ordin atat pentru unitatile de invatamant, cat si pentru salariatii din sistem:
- „platile se fac pe fiecare articol in parte, pentru fiecare persoana, respectiv: cate un ordin de plata pentru fiecare retinere (sanatate, pensii, somaj, CAR, alte retineri);
- ordinele de plata se fac de catre unitatile de invatamant pe o hartie speciala;
- facturile pentru fiecare utilitate in parte, se fac separat, pentru fiecare nivel de invatamant (prescolar, primar, gimnazial, secundar inferior, secundar superior, postliceal, scoala profesionala, camine si cantine). Unei persoane care este incadrata pe doua sau trei niveluri de invatamant la aceeasi unitate de invatamant, ii corespunde un numar dublu/triplu de ordine de plata;
- o unitate de invatamant are un numar de aproximativ 70 de conturi, fata de 6 conturi existente la data de 31 decembrie 2013;
- pentru un singur salariat se intocmesc minim 4 ordine de plata;
- o unitate de invatamant genereaza un minim de 96 ordine de plata (pe vechiul sistem maxim 10 ordine de plata);
- comisioanele bancare vor fi mai mari pentru fiecare salariat in parte, deoarece bancile comisioneaza pentru fiecare ordin de plata;
- semnaturile electronice nu sunt recunoscute la institutiile bugetare decat pe o singura unitate de invatamant. Avem situatii in care un administrator financiar are post in doua unitati de invatamant si nu poate sa-si depuna semnatura electronica decat pentru una singura”.
„Aceste modificari impuse, in regim de urgenta, de catre Ministerul Finantelor Publice, care duc la intarzierea acordarii drepturilor salariale, au creat o stare de nemultumire in randul salariatilor din sistemul de invatamat. In plus, acest ordin, prin aplicarea lui si in sistemul de invatamant, a crescut si mai mult birocratizarea„, avertizeaza FSE „Spiru Haret.
In finalul scrisorii semnate de catre presedintele Federatiei, Marius Ovidiu Nistor, FSE „Spiru Haret” ii cere premierului Victor Ponta sa intervina „pentru sanctionarea drastica a tuturor persoanelor care au generat aceasta bulversare a sistemului de invatamant si, totodata, sa dispuneti remedierea tuturor deficientelor care au aparut in urma aplicarii Ordinului nr. 2006/2013”.
Citeste si: