Scrisoare catre un student la medicina

Una dintre consolarile faptului ca am inceput sa imbatranesc este iluzia ca as fi mai intelept, care e patognomonica pentru lipsa de intelepciune. Nu din exces de experienta sau inteligenta scriu asadar aceasta scrisoare catre un coleg mai tanar. Ci pentru exercitiu. Borges are doua povestiri in care un Borges varstnic se intalneste cu el insusi, mai tanar, si stau de vorba. Poate ca e un exercitiu absurd si inutil, ca toate lucrurile facute de amorul artei, dar am o banuiala instinctiva ca nu e, intr-atat incat va recomand si voua ca din cand in cand sa stati de vorba cu versiunile dumneavoastra mai tinere. Ele nu sunt disparute, moarte fara sa lase cadavru, ci continua sa duca o viata secreta undeva in ghemul incurcat al memoriei.