Strandul cu apa sarata de la Praid, investitie de 1,55 milioane euro, va fi functional in aprilie 2014
Cel mai mare strand cu apa sarata din Transilvania, cu o suprafata de aproximativ 5.600 de metri patrati, se construieste la Praid, investitia de 1,55 milioane de euro, realizata din fondurile salinei din statiune, urmand sa fie predata la cheie la sfarsitul lunii aprilie 2014, informeaza Mediafax.
Studiul de fezabilitate al proiectului privind construirea strandului din statiunea Praid, judetul Harghita, a fost aprobat in 2012, iar anul acesta, in aprilie, au inceput lucrarile in valoare de 1,55 milioane de euro, realizate din fondurile proprii ale Salinei Praid.
„Este cea mai mare investitie la niveul societatii si chiar la nivelul ministerului. La sfarsitul anului va fi realizata in proportie de 80% si termenul de predare la cheie a strandului este 30 aprilie 2014. Dupa previziunile mele, se si realizeaza pana atunci”, a declarat, sambata directorul Salinei Praid, Seprodi Zoltan, pentru agentia de presa citata.
Reprezentantul constructorului, Ioan Petrea de la compania Izorep Targu Mures, a afirmat ca la strandul din Praid se lucreaza cu program prelungit, cu aproximativ 50 de muncitori si ca lucrarea este „destul de pretentioasa” din cauza „agresivitatii” sarii.
Potrivit acestuia, cea mai dificila faza a constructiei, betonarea bazinelor – „cele mai mari realizate pana in prezent” -, a fost finalizata.
El a spus ca, din punct de vedere arhitectural, ansamblul de la Praid „depaseste orice constructie de gen” ridicata pana in prezent in Romania.
Strandul are o suprafata de 5.616 metri patrati si doua bazine, unul pentru adulti, cu o suprafata de 1.092 de metri patrati, si unul pentru copii, de 253 de metri patrati, care comunica intre ele, avand adancimi de la 1,20 la 1,60 de metri.
„Aici va fi cel mai mare ansamblu de acest gen din toata Transilvania si pana la aceasta data nu am vazut in Romania – si am umblat destul – un strand la fel de frumos. Vom avea doua bazine, pentru adulti si pentru copii, cu bar inclus in bazin, in apa, lumini ambientale, un sistem modern de filtrare si de barbotare a apei, vom avea restaurant, zona de plaja sus, la etaj, cat si jos, in zona piscinelor”, a afirmat Ilie Colorian, seful Serviciului Turism al Salinei Praid.
Zona de plaja acopera o suprafata de 2.478 de metri patrati si se intinde de-a lungul bazinelor, dar si pe o terasa amplasata pe acoperisul unei cladiri care face parte din ansamblu. Pentru cei care nu vor sa se intinda pe nisip, sunt asigurate 540 de locuri pe sezlonguri.
In cladirea cu etaj vor functiona o linie de autoservire, bucataria, depozitele pentru alimente si bauturi, un bar, o terasa-restaurant descoperita si una acoperita, un magazin, vestiarele, dusurile si o zona de masaj. Apa calda menajera si pentru dusuri va fi produsa de instalatii solare.
Conform calculelor facute de specialistii Salinei Praid, investitia va fi recuperata in sapte ani si reprezinta primul punct al unui studiu amplu de dezvoltare turistica initiat de conducerea minei de sare din Harghita.
„Avem un studiu de fezabilitate pentru dezvoltarea Salinei Praid care cuprinde mai multe puncte: dezvoltarea bazei de tratament din salina cu un nivel mai jos, la orizontul 375, chiar sub incaperile actualei baze, construirea unui hotel de 4 stele impreuna cu parteneri privati, realizarea unui camping cu casute si restaurant si acest strand. Primul punct, strandul, l-am inceput si anul viitor turistii se vor putea bucura de efectele lui binefacatoare”, a spus directorul Salinei Praid.
Seprodi Zoltan a mentionat, totodata, ca realizarea acestor obiective depinde de sursele de finantare. El a explicat ca numai hotelul de patru stele, de exemplu, are un buget prevazut in studiul de fezabilitate de aproximativ 15 milioane de euro, suma care ar putea fi asigurata printr-un proiect european combinat cu parteneriate private si „bineinteles, cu vointa politica”.
Studiul integral de dezvoltare turistica a Salinei Praid ar avea nevoie de aproximativ 22 de milioane de euro pentru a se putea materializa, bani care ar putea fi atrasi prin proiecte cu finantare europeana si guvernamentala si din parteneriate private.
Salina Praid, aflata in subordinea Companiei Nationale a Sarii – Salrom, a inregistrat in primele zece luni un profit de 3,6 milioane lei, de la un castig de 1,5 milioane lei in aceeasi perioada din 2002 si mizeaza pe un avans de 30% pe ansamblul intregului an, ca urmare a majorarii livrarilor de sare la niveluri record.