Producatorii de energie eoliana: Comisia Europeana considera ca schimbarile retroactive la schemele de suport ale energiei regenerabile vor scadea increderea investitorilor
Comisia Europeana a lansat pe 5 noiembrie “Ghidul pentru bune practici în domeniul energiei” care contine o sere de recomandari legate de functionarea pietelor interne de energie. Acest document, întocmit la solicitarea pe care Consiliul European a făcut-o în data de 22 Mai 2013, conține o serie de recomandări pe care Comisia Europeană le face în urma intervențiilor perioadă în domeniul energiei pe care anumite state le-au făcut în ultimele luni, se arata intr-un comunicat al Asociatiei Romane pentru Energie Eoliană (RWEA).
Potrivit Asociatiei, pe baza analizelor efectuate în mai multe state membre ale Uniunii Europene și a efectelor antrenate de respectivele intervenții în domeniul energiei regenerabile din respectivele state, Comisia Europeană constată foarte clar că “schimbările retroactive la schemele de suport vor scădea încrederea investitorului și vor reduce investițiile în acest sector”.
Toate aceste intervenții ale statelor membre în legislația care reglementează schemele de suport pentru energie regenerabilă sunt făcute într-un moment în care Comisia Europeană susține că promovarea dezvoltării surselor regenerabile este importantă pentru a atinge obiectivele climatice și de mediu propuse.
Din această perspectivă, Comisia își spune foarte clar punctul de vedere privind faptul că schimbările neașteptate sau retroactive asupra schemelor de suport ale energiei regenerabile trebuie să fie evitate de către statele membre. Mai mult decât atât, trebuie respectate așteptările legitime pe care investitorii le au în ceea ce privește nivelul veniturilor generate de investițiile făcute.
În acest context, Asociația Română pentru Energie Eoliană se întreabă ce poziție va adopta Guvernul României în legătură cu materialul făcut public de către Comisia Europeană pe data de 5 noiembrie 2013, având în vedere faptul că aplicarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2013 modifică retroactiv și brutal schema de susținere a energiei regenerabile în România și stopează în același timp invesțiile în acest domeniu.
RWEA sustine ca in prezent, investitorii în energie eoliană sunt în stare de alertă și sunt îngrijorați în urma declarațiilor guvernamentale, potrivit cărora se pregătește o nouă impozitare pe turbine și cabluri electrice subterane. Întrebarea legitimă care se pune este: au făcut autoritățile române un studiu de impact asupra suportabilității financiare a tuturor acestor măsuri de către investitorii în capacitățile de energie eoliană?
Conform modului în care Guvernul înțelege să facă consultarea publică privind actele normative, este evident că investitorii în energie eoliană nu au fost consultați în privința acestor modificări și nici nu se cunoaște care va fi impactul cuantumului pe care care aceste măsuri fiscale le-ar aduce asupra veniturilor mult diminuate în urma aplicării prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2013, mai arata RWEA.
Producatorii de energie eoliana solicită Guvernului României să ia în considerare recomandările Comisiei Europene privind neretroactivitatea măsurilor recent introduse și adoptarea acestor măsuri într-un mod transparent și predictibil care să dovedească angajamentul Guvernului față de investitori și consumatori.
„Facem un apel către Guvernul României să reanalizeze, în al 12-lea ceas, măsurile care se aplică investițiilor deja existente în acest domeniu și să constate că nu este o soluție să pierzi încrederea investitorilor termen lung în cadrul legislativ din România, care nu este nici stabil, nici transparent în acest moment”, se mai arata in comunicat.