Sari direct la conținut

Berlinezii au respins un referendum privind rascumpararea de catre municipalitate a retelei de electricitate

HotNews.ro

Locuitorii din Berlin au respins duminica referendumul privind rascumpararea de catre municipalitate a retelei de distributie a energiei electrice, spre deosebire de cei din Hamburg, scrie AFP.

Potrivit rezultatelor provizorii, doar 24,1% dintre persoanele care au drept de vot – respectiv o cifra inferioara cvorumului cerut de 25%, au aprobat propunerea de rascumparare avansata de „Masa rotunda berlineza pentru energie”, o coalitie eteroclita care reuneste asociatii ecologiste, de cartier sau sindicatul berlinez al meseriilor din educatie.

Ideea era ca municipalitatea sa redevina proprietara retelei de distributie a energiei electrice, privatizata in 1995 si detinuta de grupul suedez Vattenfall. Autorii motiunii evaluau pretul acestei retele la circa 400 de milioane de euro.

„Masa rotunda berlineza pentru energie” a reunit suficiente semnaturi pentru organizarea referendumului, la fel ca o miscare similara din Hamburg, al doilea oras din Germania, unde proprietar este tot Vattenfall.

Hamburghezii s-au pronuntat in proportie de 51%, la finele lui septembrie, pentru ca municipalitatea sa rascumpere retelele de distributie de electricitate si gaz.

Pentru Vattenfall, riscul la Berlin era sa piarda un venit sigur si regulat, intr-un context al pretului la electricitate foarte redus si in momentul in care, la fel ca alti mari concurenti germani, aceasta companie trebuie sa renunte la veniturile din sectorul nuclear.

Vattenfall a evocat deja, in iulie, ipoteza retragerii de pe dificila piata din Germania. La Berlin, ca si la Hamburg, concesiunea pe 20 de ani in favoarea Vattenfall expira anul viitor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro