Time Warner plaseaza doi directori executivi in locul lui Adrian Sarbu, la conducerea CME
HotNews.ro
Grupul Central European Media Enterprises (CME), care in Romania opereaza posturile din reteaua Pro TV, a anuntat ca sefia grupului va fi preluata, incepand de astazi, de doi directori executivi, Christoph Mainusch si Michael Del Nin – ambii apropiati Time Warner, conglomeratul american care a preluat controlul asupra acestei companii de media. Cei doi au fost numiti co-CEO dupa ce in august Adrian Sarbu, care a condus CME in ultimii ani, si-a anuntat demisia.
- Christoph Mainusch a fost, cel mai recent, consultant pentru Turner Broadcasting, unde l-a consiliat pe presedintele acestei companii in mai multe proiecte. Turner Broadcasting este o subsidiara a Time Warner. Mainusch are o experienta de 16 ani la conducerea unor companii media precum Alpha Media Group (Grecia), RTL Televizija (Croatia) sau ACS Media GmbH si a fost membru al comitetului de management operational al grupului RTL.
- Michael Del Nin a lucrat ca director in cadrul CME din Octombrie 2009. A lucrat ca Senior Vice President of International and Corporate Strategy la Time Warner din 2008. In prealabil, a fost Senior Vice President responsabil cu fuziuni si achizitii. Inainte de a lucra la Time Warner, Del Nin a lucrat in conducerea New Line Cinema.
Ronald Lauder, fondatorul CME si presedintele board-ului director, spune, citat in comunicatul de presa, despre numirea celor doi:
- „Suntem incantati ca Michael si Christoph conduc echipa executiva a CME. Michael, care a lucrat in board-ul director al CME din 2009, este un director executiv cu o dezvoltata intelegere a afacerilor media, in timp ce Christoph contribuie cu o bogata experienta operationala si s-a dovedit un manager de succes pentru companii de televiziune, inclusiv pe pietele unde suntem prezenti noi. Credem ca abilitatile si experienta lor sunt potrivite pentru CME. Aceasta combinatie dinamica, in care Michael se ocupa de problemele corporative, permitandu-i lui Christoph sa se concentreze in special asupra operatiunilor, demonstreaza angajamentul board-ului de a oferi valoare pentru actionarii CME”.