Patronul Amazon cumpara Washington Post pentru 250 de milioane de dolari
Grupul Washington Post a anuntat luni vanzarea unei parti din activitatile sale de editare, inclusiv a cotidianului care ii poarta numele, patronului-fondator al grupului de distributie online Amazon, Jeff Bezos, pentru 250 de milioane de dolari, informeaza AFP.
„Cumparatorul este o entitate ce apartine domnului Bezos ca persoana particulara, si nu Amazon Inc”, precizeaza comunicatul grupului.
„Compania Amazon nu va avea niciun rol in achizitie. Bezos personal va cumpara organizatia de presa si va deveni singurul sau proprietar cand vanzarea va fi finalizata, probabil in urmatoarele 60 de zile. Grupul Washington Post isi va lua un nou nume, inca nedecis, si va continua apoi ca si companie tranzactionata public, fara The Post”, precizeaza si ziarul.
Tranzactia va marca finalul a 80 de ani in care titlul a fost controlat de familia Graham.
„Ani de cunoscute dificultati in sectorul ziarelor ne-au determinat sa ne intrebam daca ar putea exista un alt proprietar care sa fie mai bun pentru The Post”, a explicat Donald Graham, presedintele-director general al grupului, intr-un comunicat.
„Geniul dovedit al lui Jeff Bezos in domeniul tehnologiei si in afaceri, abordarea sa pe termen lung” il face indeosebi un candidat bun, a adaugat el.
„Inteleg rolul crucial pe care The Post il joaca la Washington si in toata tara, iar valorile The Post nu se vor schimba”, a promis la randul sau Jeff Bezos.
Nepoata lui Graham, Katharine Weymouth, ar urma sa-si pastreze functia de director general si editor al ziarului.
Washington Post s-a distins prin dezvaluirea celebrului scandal Watergate care a dus la demisia presedintelui Nixon in anii ’70 sau, mai recent, prin dezvaluirea impreuna cu ziarul britanic The Guardian a programelor de spionaj pe scara larga desfasurate de serviciile americane de informatii.
Ca si intreaga presa, cotidianul se confrunta cu o scadere constanta a veniturilor, in conditiile in care cititorii se indreapta tot mai mult spre continutul gratuit de pe internet.
Jeff Bezos, 49 de ani, are o avere estimata la 25,2 miliarde de dolari, a 19-a din lume, potrivit ultimului clasament Forbes. Compania sa Amazon.com, cel mai mare retailer online din lume, are vanzari anuale de peste 60 miliarde dolari, iar numarul de angajati a trecut de 91.000.