Intact Media Group, dupa inceperea urmaririi penale impotriva Antena 3: Societatile grupului functioneaza perfect din toate punctele de vedere
Trustul Intact a reactionat audierilor ce au avut loc joi la DNA printr-un comunicat de presa in care sustine ca „societatile grupului functioneaza perfect din toate punctele de vedere”. Comunicatul face trimitere la „o serie de interpretari tendentioase” ale presei privind derularea cazului Alexandrescu si transmite doua extrase din Codul Penal, referitoare la pedepsele aplicabile persoanei juridice.
DNA a decis, joi, inceperea urmaririi penale impotriva persoanei juridice Antena 3 S.A., sub acuzatia de complicitate la santaj. HotNews.ro a scris ce inseamna inceperea urmaririi penale impotriva unei persoane juridice, pornind de la cazul Antena TV Group – Intact Publishing. HotNews.ro a aratat, intre altele:
- Daca persoana juridica este trimisa in judecata, pedepsele pe care le risca merg de la amenda cuprinsa intre 2500 de RON la 2 milioane de RON, suspendarea activitatii o perioada de timp pana la dizolvarea societatii, plasarea sub supraveghere judiciara; interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice pe o durata de la unu la 3 ani; afisarea sau publicarea hotararii de condamnare.
- Institutiile de presa sunt insa exceptate de la unele pedepse. In cazul de fata, doar ultimele doua pot fi aplicate, respectiv interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice pe o durata de la unu la 3 ani; afisarea sau publicarea hotararii de condamnare.
Comunicatul de joi al Intact:
Bucuresti, 25 iulie 2013 – In urma noilor audieri de astazi de la DNA care au implicat postul de televiziune Antena 3, Intact Media Group precizeaza ca societatile grupului functioneaza perfect din toate punctele de vedere. Intrucat am sesizat in presa o serie de interpretari tendentioase privind derularea acestui caz si pentru a evita orice alte comentarii neavizate cu privire la textele de lege, va punem la dispozitie mai jos extrase din Codul Penal.
Art. 531: Felurile pedepselor aplicabile persoanei juridice
(1)Pedepsele sunt principale si complementare.
(2)Pedeapsa principala este amenda de la 2.500 lei la 2.000.000 lei.
(3)Pedepsele complementare sunt:
a)dizolvarea persoanei juridice – Nu se aplica institutiilor de presa
b)suspendarea activitatii persoanei juridice pe o durata de la 3 luni la un an sau suspendarea uneia dintre activitatile persoanei juridice in legatura cu care s-a savarsit infractiunea pe o durata de la 3 luni la 3 ani – Nu se aplica institutiilor de presa
c)inchiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durata de la 3 luni la 3 ani
d)interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice pe o durata de la unu la 3 ani
e)afisarea sau difuzarea hotararii de condamnare
Art. 714: Neaplicarea dizolvarii sau suspendarii activitatii persoanei juridice
(1)Pedepsele complementare prevazute in art. 531 alin. 3 lit. a) si b) nu pot fi aplicate partidelor politice, sindicatelor, patronatelor si organizatiilor religioase ori apartinand minoritatilor, constituite potrivit legii.
(2)Dispozitiile prevazute in alin. 1 se aplica si persoanelor juridice care isi desfasoara activitatea in domeniul presei.
Statutul oricarei institutii de presa ne obliga sa informam corect opinia publica asupra situatiei curente, in virtutea unei misiuni jurnalistice de buna-credinta.