Politistul care a accidentat mortal un copil si a ranit alti trei avea alcoolemie 1,6 grame in sange
Seful Postului de Politie din comuna Gruia, judetul Mehedinti, care a provocat un accident in urma caruia un copil a murit si alti trei au fost raniti grav, avea o alcoolemie de 1,6 grame per litru in sange, scrie Mediafax.
Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Mehedinti, subomisar Nicolae Lohon, a declarat ca, in urma recoltarii probelor biologice, s-a stabilit ca sefului Postului de Politie din Gruia avea o alcoolemie in sange de 1,6 grame per litru.
Lohon a precizat ca pe numele politistului Petre Nedelcu a fost intocmit dosar penal pentru ucidere din culpa, in prezent fiind audiat de procurori.
De asemenea, el a spus ca politistului i s-a retinut permisul auto in vederea anularii dreptului de a conduce.
Conform sursei citate, in anii 2010, 2011 si 2012, politistul a fost sanctionat pentru neexecutarea sarcinilor de serviciu.
Adjunctul inspectorului sef al IPJ Mehedinti, comisar sef Alexandru Stoica, declara, joi seara, ca politistul nu a putut fi testat la locul accidentului intrucat a fost agresat de localnici si a avut nevoie de ingrijiri medicale, acestuia fiindu-i recoltate probe biologice.
Totodata, medicul Eleodor Mihut de la Serviciul Judetean de Ambulanta Mehedinti spunea ca la spitalul din Drobeta Turnu Severin au fost transportati patru copii, trei dintre ei fiind raniti grav, iar al patrulea avand o rana usoara la cap.
„Patru copii au suferit traumatisme craniocerebrale, unul dintre ei chiar un traumatism craniocerebral grav, ceilalti au suferit plagi la nivelul scalpului, cu comotie cerebrala, pierderea cunostintei pentru o perioada scurta. Cel care a fost mai grav are o fractura parietala la nivelul craniului, starea lui a fost mai grava, in schimb pe parcursul transportului a fost echilibrat respirator si hemodinamic”, declara Mihut.
Un copil a murit si trei au fost raniti grav, in urma unui accident petrecut, joi noapte, in comuna mehedinteana Gruia, dupa ce masina condusa de seful Postului de Politie din localitate a intrat pe contrasens si a lovit un grup de copii, aflat pe trotuar, aproape de bordura.
In urma accidentului, in zona s-au strans zeci de localnici revoltati de situatia creata, acestia agresandu-l la un moment dat pe politist.