Sari direct la conținut

IAB MIXX Awards Romania 2013: Interactions a fost marea agentie castigatoare

HotNews.ro

​Industria de publicitate online din Romaniasi-a desemnat ieri seara castigatorii, in cadrul celei de-a doua editii a IAB Mixx Awards Romania. Gala de premiere s-a desfasurat ca parte a ICEE Fest, eveniment organizat de Thinkdigital.Interactions a fost marea agentie castigatoare a IAB Mixx Awards Romania, cu 4 premii obtinute in concurs, inclusiv premiul pentru cea mai buna campanie a anului.

Campaniile castigatoare, in functie de cele 10 categorii, ale IAB Mixx Awards Romania de anul acesta sunt:

Brand Awareness and Positioning: ”Mega Image Virtual Garden” – Interactions pentru Mega Image

Direct Response & Lead Generation: ”SEAT Webshop – The online shop for new and used cars” – Interactions pentru SEAT

Best Brand/ Product Launch: ”Bursa binelui BCR” – Kinecto (CSR Platform Launch Campaign) pentru BCR

Experimental and Innovative Campaign: ”The Five to Two News” – Interactions pentru Kit Kat (Nestle)

Cross-Media Integration: ”Dero Clabucel” – Mindshare pentru Unilever SCE

Branded Content, Blogging Campaigns and PR Campaigns: ”#apartIKEA – The Rented Apartment” Experiment “– The Practice pentru IKEA Romania

Mobile App: ”Prim ajutor” – Mobile Works pentru Crucea Rosie

Rich Media Display: ”Calatoria Note 10.1” – Starcom & Digital Star pentru Samsung

Best Social Media Apps: ”Manifest pentru creativitate” – Starcom & Digital Star pentru Samsung

Best Digital Mixx Campaign: ”SEAT Webshop – The online shop for new and used cars” – Interactions pentru SEAT

La editia de anul acesta a IAB Mixx Awards Romania au fost inscrise 27 de campanii de catre 13 agentii.

”Inscrierile de anul acesta au reprezentat foarte bine nivelul si interesele industriei locale. Competitia a fost destul de acerba si s-au obtinut punctaje destul de echilibrate si apropiate. Ne dorim ca anul acesta sa venim in sprijinul tuturor participantilor cu feedback si recomandari, informatii care sa le fie utile pe viitor. Si anul viitor sa vedem mai multe inscrieri!”, a declarat Ioana Anescu, Director Executiv al IAB Romania.

Juriul IAB Mixx Awards Romania de anul acesta a fost compus din: Razvan Capanescu (Chief Creative Officer at Publicis Bucharest), Adrian Botan (VP Creative Excellence at McCann Worldgroup Central East Europe), Alex Visa (Marketing & Online Communication Executive), Doina Costache (Head of Multiple Industries, Google Romania), Tudor Galos (Consumer Marketing Manager at Microsoft), Alina Petri (Advertising & e-business Division Director la Romtelecom) si Calin Rotarus (Founder at BCCR).

In ceea ce priveste sistemul de votare si jurizare, jurizarea a fost realizata exclusiv online, iar membrii juriului nu au avut acces la numele agentiei participante, ci doar la numele campaniei si al clientului. S-au pastrat, de asemenea, criteriile de eligibilitate, si, in cazul in care un membru al juriului a intrat in conflict de interese cu agentia sau brandul, acesta nu a avut drept de vot. In momentul calcularii punctajului final acumulat de o campanie, formularele de notare au fost luate aleator, fara a fi vazute si numele campaniei si/sau al clientului/ agentiei.

Membrii juriului au notat observatii si argumente pentru fiecare punctaj acordat, iar acestea vor fi trimise ca feedback general si centralizat catre fiecare agentie inscrisa in competitie.

IAB MIXX Awards Romania este un concept dezvoltat de IAB la nivel mondial si este organizat de IAB Romania. Anul acesta, agentia de publicitate STRATEGAD a fost partener si sustinator al IAB Mixx Awards Romania.

”Credem ca digitalul are puterea de a schimba definitiv advertisingul aşa cum il ştim. Dupa acest principiu ne ghidam in fiecare proiect pe care il derulam alaturi de clienţii noştri si acesta e si motivul pentru care am decis ca anul acesta sa sustinem IAB Mixx Awards, evenimentul care celebreaza cele mai bune campanii si proiecte din zona advertisingului digital”, a declarat Alin Chiriac, Managing Partner STRATEGA.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro