O premieră controversată, primii embrioni umani sintetici au fost deja creați în laborator
Anunțul a fost făcut la Boston, cu ocazia întrunirii anuale a Societății Internaționale pentru Cercetarea Celulelor Stem, de către prof. Magdalena Zernicka-Goetz de la Universitatea din Cambridge, subliniază The Guardian. Și, chiar dacă studiul încă nu a fost făcut public, reacțiile pro și contra nu au întârziat să apară.
Conform cercetătoarei în cauză, geneticienii au reușit să creeze embrioni umani din celule stem, reprogramând rolul acestora, fără a avea nevoie de celule sexuale. Cel puțin la acest nivel, embrionii nu au încă o inimă, un creier incipient, dar au celulele care să se trasforme în astfel de organe. Deocamdată, ei nu au fost lăsați să se dezvolte mai mult de 14 zile dar, din ceea ce spun specialiștii, rezultatele sunt promițătoare.
În studiile inițiale, efectuate pe șoareci, embrionii au ajuns până la stadiul în care să dezvolte un tract intestinal, creierul, inima și toate celelalte organe. Totul plecând exclusiv de la o singură celulă stem, care generează procesul formării embrionare. De atunci, mai multe companii au început inclusiv testele pe celule stem umane, iar rezultatele tocmai au fost anunțate.
Cercetătoarea amintită a ținut să sublinieze că un astfel de avans ar putea răspunde multor întrebări legate de anomaliile genetice, de avortul spontan și alte probleme medicale. E conștientă însă că nici lumea nu e pregătită pentru un atare pas în cercetare, cum nici legislația nu e tocmai una bine pusă la punct. Spre exemplu, o problemă majoră care ține de etică este cea care face trimitere la modul în care să fie tratați embrionii respectivi. Pot fi ei considerați pe aceeași treaptă cu embrionii naturali? Prin urmare, trebuie tratați la fel?
Apoi, mai există problema legalității unor astfel de studii, căci multe țări au interzis deja prin lege cercetările de acest gen. Nu în ultimul rând, există și semnele de întrebare cu privire la potențialul unor astfel de embrioni de a se dezvolta până la stadiul complet al unui individ funcțional.
Revenind la testele pe șoareci de laborator, acestea au arătat că nici măcar un singur embrion sintentic nu a putut ajunge la maturitate. Nu mai departe de luna aprilie, teste similare, efectuate în China, pe maimuțe, au ajuns la același rezultat. După implantarea embrionilor în mame surogat, sarcina nu a durat decât câteva zile, așa cum se întamplase și în cazul șoarecilor.
Nu există un răspuns general acceptat cu privire la ce anume provoacă pierderea sarcinilor. Dacă este vorba despre o barieră biologică sau este vorba despre erori tehnice. Ce e cert însă este că pasul a fost făcut. Cât de departe se va merge cu cercetarea de profil, asta vom vedea, în funcție de legislația care urmează să fie adoptată.
Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!
Sursa foto: profimediaimages.ro